Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, duminică, 30 martie 2025, a avut loc în Episcopia Hușilor a 15-a ediție a „Marșului pentru viață”, punctul culminant al „Lunii pentru viață”.
Maslu de obște săvârșit de doi ierarhi la Suceava
În cea de-a treia duminică a Sfântului și Marelui Post, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” - Catedrala Arhiepiscopală din Suceava a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu de obște de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al aceleiași eparhii.
La eveniment au participat preoți slujitori de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, clerici din cadrul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, între care arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, dar și părinți stareți ai mai multor așezăminte monahale din eparhie.
Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a citit, împreună cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, rugăciunile pentru dezlegarea păcatelor, dar și pentru cei care suferă de depresie, una dintre cele mai prezente boli în societatea contemporană, sau pentru alte suferințe ale sufletului.
Înainte de a se întoarce la casele lor, credincioșii au fost binecuvântați prin stropire cu agheasmă și ungere cu untdelemn sfințit de către părinții rânduiți la racla Marelui Mucenic Ioan cel Nou.
Pentru a plini bucuria și pacea sufletească a acestei duminici cu o deosebită încărcătură duhovnicească, cei prezenți și-au arătat dragostea și evlavia prin închinare Sfintei Cruci, fumos împodobită, adusă în mijlocul credincioșilor din Sfântul Altar, dar și Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, grabnic-ajutător și făcător de minuni, cunoscut apărător al credinței și mijlocitor înaintea Tronului Preasfintei Treimi, ale cărui moaște întregi sunt așezate în această perioadă în paraclisul așezământului monahal.