În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Membri din 22 de filiale ASCOR şi LTCOR, în consfătuire la Iaşi
În perioada 19-22 martie 2009, la Iaşi a avut loc Consfătuirea Naţională a Asocia-ţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) şi a Ligii Tinerilor Creştini Ortodocşi Români (LTCOR). Vineri, 20 martie, în Sala „Dr. Iustin Moisescu“ din cadrul Centrului Eparhial Iaşi, a avut loc prima şedinţă de lucru unde s-au prezentat cele 22 de filiale ASCOR şi LTCOR. În aceeaşi zi au urmat discuţii pe grupe cu reprezentanţii tuturor filialelor. Printre temele care au fost dezbătute amintim: „Cum sărbătorim anul Părinţilor Capadocieni în ASCOR?“, „Cum ne facem cunoscut punctul de vedere cu privire la încălcările morale şi sociale?“, „Cu ce parteneri colaborăm pentru promovarea activităţilor?“, „Cum putem îmbunătăţi şi extinde activităţile de voluntariat?“, „Cum putem ajuta persoanele nevoiaşe?“. La ora 14:00 a avut loc a doua şedinţă de lucru, iar la ora 16:00 tinerii ascoreni au participat la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ - vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi. Reprezentanţii celor 22 de filiale ASCOR şi LTCOR din ţară au primit apoi un cuvânt de folos, în Sala „Dr. Iustin Moisescu“, de la IPS Teofan, care a vorbit despre atitudinea pe care ar trebui să o adopte tinerii atunci când apar probleme social-politice. În cadrul consfătuirii s-a decis amânarea hotărârii de celebrare a celor 20 de ani de ASCOR pentru întrunirea din toamnă a celor 22 de filiale. S-a propus ca sărbătorirea celor 20 de ani de la înfiinţarea ASCOR să se realizeze şi într-un cadru festiv local, iar la nivel naţional, organizarea unei tabere la Putna sau la Valea Plopului. Filiala Sibiu a fost delegată în scopul realizării unui simpozion, anul acesta, pe tema generală „Sfinţii Părinţi Capadocieni - modele pentru tineri“, la Mănăstirea „Sâmbăta de Sus“, în cadrul căruia se vor prezenta referate scrise de membrii filialelor ASCOR şi LTCOR participante. S-a stabilit ca, în primăvara anului 2010, Consfătuirea Naţională să aibă loc la Chişinău.