În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Mii de mehedinţeni au primit lumină de la ierarhul lor
Cu ocazia marelui praznic al Sfintei Învieri, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a slujit la Paraclisul episcopal "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Drobeta-Turnu Severin. În cadrul slujbei a fost citit mesajul pastoral de Paşti pentru clerul, credincioşii, monahii şi monahiile din judeţul Mehedinţi.
Câteva mii de credincioşi au participat la slujba de Înviere, săvârşită de PS Nicodim, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi la paraclisul episcopal din Turnu Severin. În cadrul mesajului pascal, arhiereul mehedinţean a evidenţiat principalele aspecte din viaţa şi activitatea Mântuitorului Hristos. Fragmente din Pastorala PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei "Dreptslăvitori creştini, După Înviere, când află de la Maria Magdalena că Domnul Iisus nu mai e în mormânt, Sfântul Apostol Petru aleargă împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul şi, ajungând acolo, constată că acesta este gol. Iată cum ne prezintă Sfântul Ioan acest episod: "Iar în ziua întâi a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt. Deci a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Iisus, şi le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus. Deci au ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt. Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt. Şi aplecându-se a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat. A sosit şi Simon Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos, iar mahrama care fusese pe capul Lui nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, pusă la o parte, într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt ucenic, care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut. Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi" (Ioan 20, 1-9). Sfântul Apostol Petru se deosebea de Sfântul Ioan Evanghelistul. Acesta din urmă era o fire contemplativă şi acceptă mai uşor minunea Învierii. Mai legat de realitate, fiind un om pragmatic, Sfântul Apostol Petru rămâne surprins de ceea ce constată: "Căci încă nu ştiau Scriptura că Iisus trebuia să învieze din morţi" (Ioan 20, 9), "şi ei n-au înţeles nimic din acestea, căci cuvântul acesta era ascuns pentru ei şi nu înţelegeau ce spune" (Luca, 18, 34). Petru intră în mormânt şi rămâne surprins observând numai giulgiurile, iar apoi, în ziua cea dintâi a săptămânii, fiind ascuns împreună cu ceilalţi apostoli, el are bucuria de a-L afla pe Domnul Iisus Cel înviat, Care-I trimite la apostolat: "Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" (Ioan 20, 19-29). Se cuvine să ne reamintim arătarea lui Iisus de după Înviere, lui Petru şi celorlalţi apostoli care pescuiau împreună cu el (Ioan 21, 3): "Şi toţi mergând în corabie toată noaptea n-au prins nimic. În zorii zilei, Iisus li se arată şi îi întreabă: Fiilor, nu aveţi cumva ceva de mâncare?" (Ioan 21, 5). La care ei răspund că nu au prins nimic. Şi când le spune: "Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla" (Ioan, 21, 6), ei aruncă năvodul care se umple încât nu puteau să îl tragă de mulţimea peştilor. În momentul în care Sfântul Ioan spune că Domnul este (Ioan 21, 7), Petru este acela care, după ce îşi pune haina, pentru că era dezbrăcat, se aruncă din corabie spunând: "Doamne dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine mergând pe apă" (Matei 14, 28). După ce li S-a arătat în Galileea, Domnul Hristos îndeamnă pe apostoli: "Mergând învăţaţi toate neamurile" (Matei 28, 19), îndemn confirmat şi de Sfântul Petru, care mărturiseşte: Mântuitorul "ne-a poruncit să propovăduim poporului şi să mărturisim că El este Cel rânduit de Dumnezeu să fie judecător al celor vii şi al celor morţi" (Faptele Apostolilor, 10, 42). ş…ţ În încheierea acestui cuvânt pastoral, se cuvine să luăm aminte la îndemnul aceluiaşi Sfânt Apostol Petru, care zice: "Pentru aceasta puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră fapta bună, iar la fapta bună, cunoştinţa; la cunoştinţă, înfrânarea; la înfrânare, răbdarea; la răbdare, evlavia; la evlavie, iubirea frăţească, iar la iubirea frăţească, dragostea. Căci dacă aceste lucruri sunt în voi şi tot sporesc, ele nu vă vor lăsa nici trândavi, nici fără roade în cunoaşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Iar cel ce nu are acestea este slab văzător şi orb şi a uitat de curăţirea păcatelor lui de demult. Pentru aceea, fraţilor, siliţi-vă cu atât mai vârtos să faceţi mai temeinică chemarea şi alegerea voastră, căci făcând acestea nu veţi greşi niciodată. Că aşa, vi se va da cu bogăţie intrarea în veşnica Împărăţie a Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos, Cel înviat din morţi" (II Petru 1, 5-11). Punându-vă la inimă aceste cuvinte de folos, cu părintească dragoste, rog pe Domnul şi Stăpânul vieţii să vă ajute a petrece Sărbătoarea Învierii Sale cu pace, sănătate şi bucurii duhovniceşti. Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi. Amin!"