De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Ministrul justiţiei din Spania, în vizită la Patriarhia Română
În ziua de 20 aprilie, la Reşedinţa Patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit pe domnul Rafael Catalá, ministrul justiţiei din Spania.
Preafericirea Sa a mulţumit domnului ministru Rafael Catalá pentru sprijinul pe care autorităţile spaniole îl oferă celor peste un milion de români rezidenţi în Spania. De asemenea, Patriarhul României a subliniat necesitatea cooperării şi solidarităţii la nivel european în cadrul familiei popoarelor latine, care constituie o entitate reprezentativă în interiorul Uniunii Europene.
În timpul întrevederii a fost adusă în discuţie semnarea unui acord între Statul spaniol şi Biserica Ortodoxă Română prin care comunitatea ortodoxă din Spania ar urma să primească facilităţi similare celor acordate altor confesiuni.
Ministrul justiţiei din Spania a mulţumit pentru ospitalitate, menţionând interesul deosebit pentru relaţia cu Biserica Ortodoxă Română, care contribuie la buna integrare a românilor în societatea spaniolă. Domnul Rafael Catalá a subliniat buna cooperare a autorităţilor spaniole cu Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei.
În privința acordului, ministrul justiţiei din Spania a precizat că s‑au făcut deja paşi importanţi, cum ar fi spre exemplu recunoaşterea de către stat a cununiilor religioase ortodoxe ca fiind acceptate şi în plan juridic civil.
Au mai fost discutate cadrul legislativ de funcţionare a Cultelor şi a învăţământului religios din ambele țări şi problematica refugiaţilor, susţinându‑se necesitatea unei abordări integrate la nivelul Uniunii Europene.
Biroul de presă al Patriarhiei Române