De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Misiune a copiilor din Şiria în Parohia Chesinţ
Duminică, 29 iulie, credincioşii Parohiei Chesinţ, Protopopiatul Lipova, au trăit alături de preotul paroh Aurelian Popa momente de înălţare duhovnicească, prilejuite de prezenţa Corului de copii "Arhanghelii" al Bisericii Ortodoxe din Şiria, coordonaţi de către preoteasa Angela Botezatu şi preotul Iulian Dimitrie Botezatu. Copiii înveşmântaţi în straie de sărbătoare specifice meleagurilor şiriene au trezit în sufletul credincioşilor prezenţi în sfântul lăcaş un sentiment profund de adâncă emoţie exprimat de legătura deosebită dintre spiritualitate şi tradiţia strămoşească. Biserica a avut o contribuţie definitorie în păstrarea unităţii şi identităţii poporului român într-un climat adesea perturbat de tensiuni şi de aceea acum este imperios necesar să ne întoarcem la valorile promovate de înaintaşii noştri. Copiii au cântat imne liturgice pentru ca mila Bunului Dumnezeu să se reverse peste cei prezenţi. Preotul Iulian Botezatu a rostit cuvântul de învăţătură la Duminica a VIII-a după Rusalii (a Înmulţirii pâinilor), unde a făcut referiri la misiunea apostolatului social, datorie care trebuie împlinită de fiecare credincios în parte. Bucuria credincioşilor a continuat şi după încheierea Sfintei Liturghii pentru că au ascultat un buchet de pricesne oferite de corul de copii. Preotul Aurelian Popa a mulţumit copiilor pentru răspunsurile oferite la Sfânta Liturghie şi a rugat pe Bunul Dumnezeu să le călăuzească paşii şi să-i întărească în credinţa ortodoxă. La final, copiii împreună cu cei care i-au însoţit au fost invitaţi la o agapă pregătită cu multă dragoste de către părintele paroh Aurelian Popa.