Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Misiune îndeplinită pentru „Scorpionii Galbeni“

Misiune îndeplinită pentru „Scorpionii Galbeni“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 23 August 2013
Joi, 22 august, în Piaţa Victoriei din Timişoara s-a desfăşurat ceremonialul de reîntoarcere a militarilor Batalionului 2 Manevră „Scorpionii Galbeni“ din Afganistan. Aceştia au fost detaşaţi timp de aproape jumătate de an în provincia Zabul din Afganistan, pentru menţinerea climatului de securitate în zona de conflict. 
 
Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului Naţional al României, urmat de salutul ministrului apărării, Mircea Duşa. În continuare a avut loc ceremonialul religios, oficiat de un sobor de preoţi şi diaconi de la Catedrala mitropolitană, alături de preoţii militari Mihai Mitrea şi Radu Bogdan. Cei peste 500 de militari bănăţeni care au avut misiunea de menţinere a păcii în provincia Zabul au fost însoţiţi în această perioadă de părintele Mihai Mitrea, preotul militar al batalionului.  Acesta ne-a vorbit despre greutăţile şi încercările din astfel de misiuni şi care doar cu ajutorul lui Dumnezeu pot fi depăşite: „În urmă cu şase luni plecam de aici din Timişoara încrezători, cu gândul de a sprijini sufleteşte şi duhovniceşte pe militarii noştri pentru a ne întoarce acasă cu toţii din această misiune care a fost grea. Am avut sprijinul comandanţilor noştri, al militarilor noştri în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţilor religioase pe timpul misiunii. Am avut în vedere şi ridicarea de troiţe pentru pomenirea ostaşilor români căzuţi în Afganistan şi în Irak. De asemenea, Dumnezeu ne-a ajutat şi ne-a binecuvântat să avem parte de linişte sufletească, asta şi datorită faptului că pe timpul misiunii am fost departe de casă, de cei dragi, şi a fost nevoie de mult echilibru, de multă înţelepciune şi multă răbdare. Consider că locul preotului militar este între ostaşi, aşa cum Dumnezeu este primit şi este prezent în viaţa militarilor şi acolo, cu atât mai mult în Afganistan s-au văzut şi se văd în continuare rolul şi importanţa rugăciunii, a liniştii sufleteşti şi a întăririi în credinţă. Am constatat că atunci când militarul îndeplineşte cu jertfă o misiune, priveşte cu un ochi la armă şi cu celălalt spre Dumnezeu. De aceea, biserica, rugăciunea şi rolul preotului sunt hotărâtoare de multe ori. La orice plecare în misiune, fie că era de noapte sau zi, eram în mijlocul lor, îi binecuvântam şi ne rugam cu toţii pentru sănătatea noastră şi îndeplinirea misiunii“. La ceremonial, alături de Mircea Duşa, ministrul apărării, au luat parte autorităţi locale şi judeţene, cadre militare, rude ale militarilor, dar şi numeroşi timişoreni care au venit să asiste la ceremonialul militar şi religios. „Le mulţumesc militarilor, ei mi-au ascultat ordinul de a se întoarce cu bine acasă cu efectivul complet. Conducerea Armatei, România, apreciază ceea ce fac militarii români plecaţi în teatrele de operaţiuni, eforturile pe care Armata Română le face împreună cu ţările NATO pentru a asigura securitatea mondială“, a declarat, la rândul său, Mircea Duşa, ministrul apărării. La final, militarii au defilat pe muzica fanfarei militare şi au primit aplauzele şi respectul celor prezenţi. Militarii au participat la misiuni umanitare şi au asigurat paza pe principala cale de comunicaţie a Afganistanului, autostrada A1. La revenirea în ţară, militarii Batalionului 2 Manevră „Scorpionii Galbeni“, conduşi de locotenent-colonel Cristian Dan, au raportat misiune îndeplinită. (George Giurgiu, Valentin Birău)