La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Mitropolitul Ardealului, onorat la Cluj-Napoca
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a primit luni, 13 decembrie, Diploma in Honorem din partea Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pentru contribuţia adusă la reînfiinţarea instituţiei de învăţământ teologic, în urmă cu 20 de ani.
Anul acesta s-au împlinit 20 de ani de la reactivarea învăţământului teologic universitar la Cluj-Napoca, prilej de a organiza diverse manifestări ştiinţifice care să marcheze momentul aniversar şi să cinstească personalităţile care au contribuit esenţial la renaşterea instituţiei clujene, cadre didactice de la facultăţile similare din Sibiu şi Bucureşti. Un astfel de moment omagial a avut loc luni, 13 decembrie, când IPS Mitropolit Laurenţiu a fost cinstit de conducerea facultăţii clujene, pentru eforturile depuse în anii ce au urmat Revoluţiei din 1989 de a veni şi preda teologie liturgică la Cluj-Napoca. Sala în care a avut loc ceremonia decernării Diplomei in Honorem şi conferinţa "Semnificaţiile teologice şi duhovniceşti ale postului", susţinută de Părintele Mitropolit, a fost plină de doctoranzii şcolii doctorale "Isidor Todoran" din cadrul facultăţii clujene, de masteranzi şi studenţi în anii terminali ai aceleiaşi instituţii, precum şi de o parte din corpul profesoral. Înmânarea diplomei şi a plachetei a fost făcută de decanul facultăţii, pr. prof. dr. Ioan Chirilă, care a explicat că documentul a fost elaborat cu aprobarea Senatului Universităţii "Babeş-Bolyai", în şedinţa din septembrie 2010, când s-a făcut propunerea ca în cadrul conferinţelor ştiinţifice organizate în acest an universitar, profesorii fiecărei discipline teologice să ofere această Diplomă in Honorem în registrul diplomelor de profesori Doctor Honoris Causa. "Vă rog să primiţi acest mic semn al recunoştinţei noastre şi avându-l în panoplia semnelor de recunoştinţă să luaţi odată cu el întreaga rugăciune şi tot respectul pe care eu şi distinşii colegi din corpul profesoral vi-l purtăm şi prin care, şi de aici înainte, vă vom fi recunoscători pentru cărămida substanţială pe care aţi pus-o atât la disciplina de teologie liturgică, cât şi a vieţii duhovniceşti şi a întregii vieţi academice", a spus pr. prof. dr. Ioan Chirilă. "Ne-am ostenit aici cu drag" În cuvântul de mulţumire, Mitropolitul Ardealului a făcut referire la anii de început ai facultăţii clujene, la activitatea profesorilor veniţi de la Sibiu şi a oferit câteva publicaţii de la Editura "Andreiana" a Arhiepiscopiei Sibiului. "Am venit aici, cu ani în urmă, pentru a pune temelia unei instituţii absolute necesare Bisericii şi am fost conştienţi de importanţa misiuniii noastre. Împreună cu părintele Floca şi părintele Şebu, am venit şi ne-am ostenit aici cu drag şi am rămas prieten cu mulţi studenţi din acea vreme. Vă felicităm pentru rezultatele obţinute în aceşti 20 de ani, atât cele referitoare la consacrarea personală a fiecărui profesor, dar şi pentru rezultatele cu studenţii, cu preoţii, profesorii şi alţi lucrători în ogorul Domnului", a spus IPS Laurenţiu. Părintele Mitropolit a vorbit celor prezenţi despre post, implicaţiile sale spirituale şi materiale şi a răspuns la întrebările venite din sală legate de tema discutată, dar şi de alte probleme de teologie liturgică: "Întâi de toate, postul este un act liturgic care nu se poate defini simplu. Cu atât mai mult, dacă ne referim la acest act liturgic întrun mod negativ, restrictiv. Dacă legăm acest act liturgic de partea divină, dacă înţelegem că acest efort mic pe care încercăm să-l facem noi este completat de Dumnezeu, trecem peste toate dificultăţile". Volum omagial În viitorul apropiat, se vor omagia în cadrul unor manifestări ştiinţifice personalităţile a doi mari profesori de la Sibiu care au predat la Cluj-Napoca, regretaţii pr. prof. dr. Sebastian Şebu şi pr. prof. dr. Ioan Floca. Familiile acestora vor primi Diploma in Honorem şi placheta amintită. De asemenea, în luna mai se va lansa şi un volum care va trece în revistă toate cadrele didactice de la vechea Academie Teologică, care a devenit mai târziu institut teologic şi apoi facultate de teologie. Profesorii de la Sibiu şi de la Bucureşti vor fi trecuţi în acest volum ca profesori asociaţi. "Vreau să-mi exprim mulţumirea şi recunoştinţa faţă de cei care au pus umărul la reîntemeierea învăţământului teologic academic la Cluj-Napoca. Este vorba de profesorii de la Sibiu, cei care au trecut la Domnul, părintele Floca şi părintele Şebu, dar şi de cei care sunt încă alături de noi, deşi regulile calendaristice au făcut ca unii dintrei ei să se retragă din activitatea didactică directă, cum ar fi pr. prof. dr. Dumitru Abrudan. Ne amintim şi de pr. prof. dr. Vasile Mihoc, pr. prof. dr. Dorin Oancea, pr. conf. dr. Irimie Marga, arhid. prof. dr. Ioan Ică jr. De asemenea, vom omagia şi profesorii de la Bucureşti, pr. acad. prof. dr. Dumitru Popescu, acad. prof. dr. Emilian Popescu, pr. prof. dr. Nicu Moldoveanu şi pr. prof. dr. Dumitru Radu. Am lăsat la urmă, în chip intenţionat, amintirea pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu de la Sibiu, pentru că această aniversare se va încheia în chipul lucrărilor pe care le-am învăţat de la părintele Păcurariu, prin lansarea acestui volum comemorativ", ne-a spus părintele decan Ioan Chirilă. Vizita IPS Laurenţiu la Cluj-Napoca s-a încheiat cu o întrevedere cu IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.