După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Moaştele Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcii, pentru 8 zile în Capitală
La Parohia „Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcii şi Sfântul Ierarh Nicolae“ din Protopopiatul III Capitală va fi adusă în procesiune, în perioada 19-26 septembrie, racla cu moaştele Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcii. Aceasta va fi aşezată spre închinare în biserica parohială. Racla cu sfintele moaşte va fi însoţită de o delegaţie de şase maici de la Schitul Iezer din Arhiepiscopia Râmnicului. Potrivit părintelui paroh Daniel Goga, aducerea moaştelor Sfântului Antonie a devenit deja o tradiţie în parohie, în ultimii opt ani. Cu acest prilej, în perioada 19-25 septembrie, în biserica parohială se vor săvârşi zilnic slujbe: Sfânta Liturghie, Vecernia unită cu Litia, Acatiste şi Taina Sfântului Maslu.



.jpg)
