Sâmbătă, 16 mai 2026, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de vară al Mănăstirii Vovidenia, din municipiul Huși, cu prilejul încheierii activităților derulate în
Moaștele Sfintei Olimpiada din Fărcașa au fost deshumate
Moaștele Sfintei Olimpiada, mama Sfântului Cuvios Petroniu de la Prodromu, au fost deshumate în această dimineață, 18 mai, la cimitirul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Fărcașa, județul Neamț. Momentul a avut loc în prezența Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și a Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
![]()
![]()
Etapa care a avut loc luni dimineață face parte din procesul specific canonizării noilor sfinți ai Bisericii Ortodoxe Române, deshumarea fiind un moment important în rânduiala lor de cinstire.
![]()
![]()
După scoaterea din mormântul familiei, sfintele moaște au fost așezate în câteva lădițe special pregătite și au fost duse în biserica Parohiei „Sfântul Nicolae”, pentru o scurtă rugăciune. „Sfânta Olimpiada s-a născut în 1880, a trecut prin vremuri grele: două războaie mondiale, vremuri de sărăcie, vremuri de încercare, dar vremuri în care oamenii își păstrau dreapta credință ca o ancoră, ce făcea să nu se clatine în fața vânturilor puternice ale muntelui, precum corabia nu este luată de valuri și furtuni atunci când are ancora bine înfiptă. Sfânta a avut această ancoră tare, dreapta credință care a însoțit-o și pe care a împărtășit-o celor 8 copii ai săi, dintre care Sfântul Cuvios Petroniu, înaintea sa proslăvit întru sfinți, a dat el însuși mărturie de viața cea dreaptă a mamei sale. Femeie puternică, femeie robustă, avea să se dovedească și suflet puternic, suflet încercat, nu pentru că s-a tânguit având mulțime de copii, ci a înțeles să-și ducă viața cu hărnicie, cu hărnicie trupească îngrijind de animalele din ograda lor, punând mâna pe coasă, îngrijind de cele pentru milostenie, pe care o făcea în fiecare sâmbătă. Dar nu puternică doar în trup, ci puternică și în suflet, pentru că avea grijă deopotrivă de cuvântul rugăciunii, de cuvântul credinței, de a împărtăși bucurie celorlalți. Sunt împreună cu noi la acest moment nepotul și nepoata, care au mărturisit vremurile când era bolnavă, ultimii 3 ani petrecându-i la pat. A avut o boală dureroasă, dar totuși nu se tânguia. Când vedea că erau copii la poartă, o îndemna pe fata care avea grijă de ea: «Du-te și împărtășește-le! Dă-le un covrig, dă-le ceva!» «Le-am dat, mamă.» «Mai dă-le, nu te zgârci!» Acest belșug vine dintr-o inimă care învață să dăruiască: pe lângă colac, dragostea și credința pe care le împărtășește. Astăzi am găsit osemintele așa cum ne așteptam, ale omului care a purtat Duhul Sfânt. Le cinstim ca pe sfinte moaște, și din sfintele ei moaște ne rugăm să ne dea și nouă, prin atingere, putere, înțelepciune, să ne ducem și noi statornic viața până la capăt, precum ea și-a dus-o, și atunci când durerile se vor abate și în trupul nostru, precum și ea le-a dus timp de 3 ani, să putem să trecem cu aceeași bărbăție, cu aceeași dăruire de sine, cu aceeași credință. Veșnică să fie pomenirea ei și de astăzi înainte o vom pomeni nu rugându-ne pentru ea, ci cerându-i să se roage Domnului pentru noi, să ajute sufletelor noastre să trecem așijderea prin viață”, a afirmat, în cuvântul său, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.
![]()
![]()
Olimpiada Tănase a fost canonizată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința sa din 1 iulie 2025, cu titulatura „Sfânta Olimpiada din Fărcașa”, și prăznuirea în ziua de 4 iulie. În Arhiepiscopia Iașilor, alături de ea, au mai fost canonizate încă 5 femei românce cu viaţă sfântă.



.jpg)
