În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Moment artistic pentru ajutorarea unor copii încercaţi
În Duminica Floriilor, Biserica bucureşteană Olari, din Protopopiatul II Capitală, organizează evenimentul "Sfântul Antipa la Olari". Mai multe detalii ne-a oferit parohul Bisericii Olari: "Aproximativ 70 de copii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, reuniţi în trupa "Scăpărici", vor interpreta, după Sfânta Liturghie, piesa de teatru "Sfântul Mucenic Antipa, Episcopul Pergamului". În cadrul acestui eveniment va fi vernisată şi o expoziţie de olărit, cu vase realizate şi pictate de către aceşti copii în mai multe tabere culturale din ultimii ani, în satul vâlcean Olari, din zona oraşului Hurezi, sub îndrumarea meşterului popular Gheorghe Ţambrea. Pictarea lucrărilor a fost făcută sub coordonarea prof. Ileana Paraschivoiu, de la Şcoala Generală "Tudor Arghezi" din Capitală. La final, vor fi oferite daruri celor mici, ca semn de mulţumire şi preţuire pentru frumoasa lor realizare. Îndemnăm pe toţi, mici şi mari, care doresc să facă o bucurie acestor micuţi greu încercaţi de viaţă ai familiei Bisericii Olari, să aducă la biserică orice fel de daruri pentru copiii de toate vârstele, îmbrăcăminte, încălţăminte, cărţi, rechizite, jocuri, jucării, alimente etc.", a precizat pr. paroh Mihai Iordache.
Sfântul Mucenic Antipa, Episcopul Pergamului, a fost "descoperit" recent la Biserica Olari, în urma aflării unor părticele din cinstitele sale moaşte în arhiva parohiei. Din acel moment, părinţii slujitori l-au făcut cunoscut mai mult copiilor prin interpretarea unor piese de teatru şi alte acţiuni cultural-artistice. Acţiunea de duminică se înscrie şi în programul de prăznuire a Sfântului Mucenic Antipa de miercuri, 11 aprilie.