Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Momente festive şi de rugăciune în eparhii muntene
De sărbătoarea Întâmpinării Domnului, sâmbătă, 2 februarie, ierarhii din Muntenia și Dobrogea au slujit la catedrale și biserici de enorie. La Catedrala Episcopală din Slobozia s-au rugat 5 ierarhi, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de slujire arhierească ai Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor. Evenimentul a fost marcat prin Liturghie arhierească și un moment festiv.
Praznicul Întâmpinării Domnului a fost cinstit și de credincioșii din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. Aceștia au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic în noua Catedrală Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș. În cuvântul de învățătură, ierarhul a amintit de importanța acestei mari sărbători, insistând asupra faptului că așa cum Pruncul Iisus a fost întâmpinat de Dreptul Simeon, la fel toți creștinii care pășesc în Biserică sunt întâmpinați de Mântuitorul Iisus Hristos. Majoritatea credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie au avut posibilitatea să se închine la moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia, care sunt așezate într-un spațiu amenajat în interiorul bisericii.
Slujire arhierească la Parohia Pârscovul de Jos
În Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Parohia Pârscovul de Jos, din județul Buzău, Sfânta Liturghie a fost săvârșită sâmbătă, 2 februarie 2019, de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre importanța sărbătorii Întâmpinării Domnului și a explicat că „fiecare creștin este chemat să-L primească în suflet pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel care permanent bate la ușa inimii noastre, spunând: «Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine» (Apocalipsa 3, 20). Să nu ne lepădăm de Hristos și de dreapta credință. Să rămânem uniți în Biserica Lui, pentru că doar uniți cu El avem speranța că vom înainta pe drumul nostru spre întâlnirea cu Dumnezeu în Împărăția cerurilor”.
Împreună cu Înaltpreasfinția Sa au slujit: pr. Constantin Călin, protopop al Protoieriei Buzău I, pr. Paul Gavrilă, protopop al Protoieriei Pătârlagele, pr. Alexandru Guță, paroh al Parohiei Pârscovul de Sus, pr. Constantin Dobrița, paroh al Parohiei Pârscovul de Jos, și pr. Enache Necula, care a suplinit această parohie între anii 1986 şi 1988. Răspunsurile la strană au fost date de Corul psaltic-misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei.
Prima biserică a Parohiei Pârscovul de Jos a fost construită din lemn, în secolul al XVIII-lea, dar a ars în urma unui incendiu, în anul 1973. Lucrările de zidire a actualului locaș de cult au început în timpul preotului Theodor Atanasiu, care a trecut la cele veșnice în ziua de 7 iulie 1974, fiind continuate și finalizate de arhimandritul Bonifatie Podoreanu, în anul 1982, ne-a transmis pr. Dragoș Olteanu, inspector eparhial.
Aniversare în Episcopia Sloboziei și Călărașilor
Sâmbătă, 2 februarie 2019, în ziua praznicului Întâmpinării Domnului, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a împlinit 25 de ani de slujire arhierească. Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Slobozia de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului; Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, gazda evenimentului; Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii; Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, înconjurați de un sobor de slujitori.
Au participat la slujbă reprezentanții autorităților centrale, județene și locale și mulțime de credincioși din Episcopia Sloboziei și Călărașilor. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Sfântul Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia, dirijată de părintele profesor Cătălin Stanciu, se arată pe sf-esc.ro.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian care a vorbit despre prăznuirea de sâmbătă și despre roadele duhovnicești pe care le primim de la Mântuitorul Iisus Hristos, încredințându-ne toată viața lui Dumnezeu.
La sfârșitul Sfintei Liturghii s-a rostit un Polihroniu la împlinirea a 25 de ani de când Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a primit hirotonia întru arhiereu.
După cuvântul de învățătură, Arhiepiscopul Dunării de Jos a dat citire unui mesaj din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care l-a felicitat pe Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu cu prilejul momentului aniversar, dorind Preasfinției Sale râvnă plină de evlavie pentru Sfânta Taină a arhieriei.
De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a dăruit Episcopului Sloboziei și Călărașilor o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos ca mărturie pentru acest eveniment marcant.
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru mesajul de felicitare și soborului de ierarhi, părinților consilieri, protopopi și stareți pentru prezența la acest moment aniversar și pentru bucuria comuniunii în slujire. 1100 de pachete cu alimente, pregătite de Centrul eparhial, au fost dăruite tuturor credincioșilor prezenți la această sărbătoare.
După Sfânta Liturghie, preoții și credincioșii prezenți au avut prilejul de a-l felicita și de a primi binecuvântarea chiriarhului locului.