În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Momente istorice în satul Mănăstirea Neamț
Momente istorice pentru enoriașii Parohiei „Sfânta Treime” din satul Mănăstirea Neamț, unde sâmbăta trecută a slujit pentru prima oară un arhiereu. Vizita Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a fost prilejuită de aniversarea a 200 de ani de la minunea Icoanei Maicii Domnului Îndrumătoarea din satul Mănăstirea Neamț, în locul numit „Cerdacul Maicii Domnului”.
Înainte de săvârșirea Sfintei Liturghii, ierarhul a oficiat slujba de sfințire a noului Altar de vară și a agheasmatarului „Cerdacul Icoanei Maicii Domnului”, ridicat pe locul unde a avut loc minunea Icoanei Maicii Domnului Îndrumătoarea.
În continuare, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Altarul de vară proaspăt târnosit. În cuvântul de învățătură, ierarhul a făcut referire la minunea Icoanei Maicii Domnului în acest loc.
Drept răsplată pentru eforturile făcute, dar și pentru implicarea și hărnicia de care a dat dovadă, părintele paroh Constantin Cristian Andron a fost hirotesit întru iconom stavrofor.
Alături de preotul slujitor, au primit distincţii şi diplome toţi cei care s-au implicat în renovarea şi înfrumuseţarea ansamblului parohial. Primarul comunei Vânători Neamț, Maria-Adriana Petrariu, a primit cu acest prilej distincția „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei”.
La finalul Sfintei Liturghii, s-a slujit o panihidă în memoria ctitorilor şi binefăcătorilor bisericii trecuţi la Domnul, după care soborul condus de PS Părinte Nichifor s-a îndreptat spre clădirile Așezământului social-cultural „Cerdacul Maicii Domnului”, unde a fost oficiată o slujbă de sfințire. Enoriașii și pelerinii prezenți la sărbătoarea satului Mănăstirea Neamț au putut viziona expoziția „Maica Domnului în 40 de ipostaze, în viziunea pictorului Gheorghe Răducanu”. Biserica în stil maramureșean din satul Mănăstirea Neamț a fost ridicată, la împlinirea a 180 de ani de la minunea Icoanei Maicii Domnului Îndrumătoarea, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în vremea păstoririi ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, prin implicarea și coordonarea preotului Cezar Iețcu.