În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Nicolae Steinhardt, evocat la Viena
La Institutul de Romanistică din cadrul Universităţii din Viena a avut loc marţi, 10 mai, o evocare a monahului şi scriitorului Nicolae Steinhardt susţinută de consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului şi membru al Fundaţiei "N. Steinhardt", pr. conf. dr. Ştefan Iloaie şi pr. Ioan Pintea, şef serviciu la Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud. Evocarea s-a realizat ca urmare a solicitării studenţilor şi a cadrelor didactice de la acest institut de a cunoaşte mai bine personalitatea scriitorului Nicolae Steinhardt. "Pe lângă personalitatea scriitorului N. Steinhardt, a fost pusă în valoare şi prezentată o parte din opera integrală pe care Mănăstirea Rohia o publică împreună cu Editura Polirom", a spus pr. conf. dr. Ştefan Iloaie. Mănăstirea "Sfânta Ana" de la Rohia, prin delegatul ei, pr. Ştefan Iloaie, a donat pentru Universitatea din Viena câte două exemplare din primele zece volume ale "Integralei N. Steinhardt", editate de Mănăstirea Rohia şi Editura Polirom. Lucrările vor fi completate prin apariţiile ulterioare. (C.N.)



.jpg)
