În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Noi burse oferite de Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu“
Fundaţia "Mitropolitul Bartolomeu" din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului i-a desemnat pe cei 34 de bursieri pentru anul şcolar şi universitar 2012-2013. Fondul alocat pentru bursele din acest an este de aproape 78 de mii de lei. Cele 130 de dosare au fost evaluate pe criterii privind performantele şcolare şi profilul social al familiei. Proiectele de cercetare ale masteranzilor au fost evaluate de o comisie formată din profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, după cum a spus administratorul Fundaţiei "Mitropolitul Bartolomeu", pr. Bogdan Ivanov, care a arătat că, în cazul acestora, s-a urmărit în special deschiderea interdisciplinară. "Evaluarea dosarelor elevilor de liceu şi a studenţilor s-a făcut pe baza unei grile de punctaj în conformitate cu care s-au luat în considerare atât notele, cât şi numărul membrilor familiei raportat la venitul acestora. S-au luat în considerare şi situaţiile particulare, cum ar fi cazurile de tineri cu părinţi divorţaţi sau tineri orfani", a spus pr. Bogdan Ivanov.
Până în prezent, Fundaţia "Mitropolitul Bartolomeu", înfiinţată în urmă cu patru ani, a acordat 145 de burse, unor tineri din întreaga ţară, indiferent de etnia sau confesiunea lor, în valoare de peste 363 de mii de lei.



.jpg)
