După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Noi proceduri pentru obţinerea gradelor în preoţie
Reprezentanţi ai Centrelor eparhiale din cadrul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei s-au întrunit ieri, 7 august, la Centrul naţional pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din Capitală. Scopul întrunirii a fost aprobarea unor proceduri specifice privind metodologia examenului pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie.
La întrunirea de lucru au participat consilierii eparhiali de la sectoarele administrativ-bisericesc, cultural, respectiv învăţământ şi activităţi cu tineretul de la eparhiile din cuprinsul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei. Întrunirea a fost prezidată de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
„Tema întâlnirii a fost legată de discutarea şi aprobarea unor proceduri specifice privind desfăşurarea concursurilor pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie, după metodologia aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Având în vedere faptul că în această metodologie aspectele prezentate sunt de ordin general, era nevoie de o detaliere şi adaptare la nivelul specificităţilor din Mitropolia noastră. Fiecare dintre invitaţi şi-a adus contribuţia din experienţa proprie privind maniera de organizare concretă a acestor cursuri de formare continuă, tematica necesară pentru un puternic impact pastoral-misionar, care să fie adaptată specificului societăţii contemporane, şi, de asemenea, aspecte organizatorice, precum perioada de desfăşurare, modalităţile de înscriere, modul concret în care se desfăşoară atât cursurile, cât şi sesiunile de evaluare. Toate aceste dezbateri se concretizează în încheierea unor documente care să dea o viziune unitară asupra acestor probleme în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei”, a precizat pr. David Pestroiu, consilier eparhial al Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor.



.jpg)
