În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Norvegia, în doliu
Norvegia este în doliu, după dublul atac comis vineri după-amiază de tânărul naţionalist Anders Behring Breivik. Străzile oraşelor din ţara recunoscută pentru liniştea şi toleranţa între locuitori au fost acoperite de lacrimi, flori şi lumânări în memoria celor 92 de victime. Apropiat de extrema-dreaptă, norvegianul de 32 de ani a recunoscut, sâmbătă, în faţa anchetatorilor, că el este responsabil pentru măcelul ce a făcut cel puţin 92 de morţi la Oslo şi în împrejurimile sale, cel mai grav act de violenţă în Norvegia după cel de-al II-lea Război Mondial.
Anders Behring Breivik îşi pregătea activ operaţiunea din toamna lui 2009, potrivit unui memoriu de 1.500 de pagini pe care l-a publicat pe internet înainte de a comite faptele. În acest document, obţinut de AFP, norvegianul detaliază pregătirile pentru acţiunea sa, evocând "utilizarea terorismului ca mijloc de a trezi masele". Intercalat cu referinţe istorice lungi, manifestul cuprinde numeroase detalii despre personalitatea suspectului, modul lui de a fabrica o bombă şi a se antrena la tir, precum şi carnetul său de bord, foarte precis timp de trei luni înaintea atacurilor. Atacatorul îşi încheie pregătirile cu fraza "Suntem acum vineri, 22 iulie, 12:51", adică la mai puţin de trei ore înaintea începutului atacurilor de la Oslo - explozia unei bombe ce a devastat cartierul guvernului şi un măcel într-o universitate de vară laburistă, ce a făcut cel puţin 92 de victime umane. Motivaţiile islamofobe şi antimarxiste sunt omniprezente în gestul extrem al norvegianului.