Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Nou director pentru Seminarul Teologic din Târgoviște
IPS Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, l-a prezentat marți, 18 septembrie, pe pr. prof. dr. Marin Bugiulescu, noul director al Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște.
La eveniment au luat parte domnul prof. Sorin Ion, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, care a dat citire deciziei de numire, precum și profesorii și ostenitorii școlii.
Înaltpreasfinţia Sa a evidențiat rolul educației înfăptuite în cadrul seminarului teologic în pregătirea viitorilor misionari ai Bisericii noastre, precum și relația de colaborare rodnică dintre teologie și știință, în zidirea unor personalități competente sub aspect cultural, spiritual și național, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.



.jpg)
