În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Nou lăcaş de rugăciune în ţinutul Branului
De sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, un sobor de preoţi şi diaconi, condus de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a sfinţit biserica de lemn a schitului din Podul Şimonului, comuna Moeciu de Jos. Lăcaşul de cult a fost construit prin bunăvoinţa şi cu eforturile financiare ale actriţei Leni Pinţea Homeag.
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a zidit vineri, 21 aprilie, Altarul Bisericii "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena" din Podul Şimonului, judeţul Braşov, şi a sfinţit noul lăcaş de cult din inima Branului. Din soborul de preoţi au făcut parte stareţul Mănăstirii "Brâncoveanu" de la Sâmbăta de Sus, părintele Ilarion Urs, protopopul de Bran-Zărneşti, pr. Gheorghe Colţea, protopopul de Săcele, părintele Dănuţ Gheorghe Benga, precum şi slujitori ai schiturilor şi parohiilor din zonă. Credincioşii veniţi în frumoasa localitate brăneană au avut posibilitatea să se închine la Altarul sfinţit, în care au fost aşezate moaşte, şi să participe la Sfânta Liturghie oficiată în aer liber, pe o scenă amenajată în curtea schitului. Au fost prezenţi la eveniment prefectul judeţului Braşov, dl Ion Gonţea, primarul din Moeciu de Jos, dl Niculae Clinciu, şi ctitorul schitului, dna Leni Pinţea Homeag. Sfinţii întocmai cu Apostolii În cuvântul de învăţătură de la finalul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit Laurenţiu a evidenţiat importanţa sărbătorii de ieri, pentru întreaga Biserică şi pentru fiecare credincios în parte. "Dumnezeu a rânduit ca prin aceşti Sfinţi Împăraţi să aducă pace în lume. Biserica, prin Decretul de la Mediolan din 313 pe care l-a dat Sfântul Împărat Constantin, a câştigat libertate şi a ieşit de sub prigonirile păgâne. Sfântul Împărat Constantin a reuşit împreună cu mama sa Elena să întărească credinţa creştină. Pentru aceasta ei au rămas în conştiinţa Bisericii ca "cei întocmai cu Apostolii", care au fost misionarii trimişi de Mântuitorul în toate colţurile lumii pentru a vesti cuvântul adevărului", a spus Înalt Preasfinţitul Părinte Laurenţiu. Părintele Mitropolit a oferit la final acte de cinstire ctitorului lăcaşului de cult, actriţa Leni Pinţea Homeag şi persoanelor care au sprijinit lucrările de la schit, dna Liliana Maria Mureşan şi dna Cerasela Anca Petrescu. Ctitorul bisericii a mulţumit tuturor celor care au sprijinit construcţia bisericii şi a mărturisit motivele pentru care a construit biserica. "Am ctitorit această biserică trecând cu bună-credinţă peste toate greutăţile. Bucuria de a înălţa o biserică, de a atinge Cerul cu crucile de pe vârfurile ei, nu poate fi măsurată. Strădania mea de a le aduce aminte oamenilor de existenţa lui Dumnezeu şi de închinarea cuvenită Lui nu a fost în zadar", a spus dna Pinţea Homeag. La rândul său, primarul comunei Moeciu de Jos, dl Niculae Clinciu, a mulţumit ctitorului şi celor care au ajutat la construirea lăcaşului de cult din localitatea brăneană.