Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Noul manual de Istorie bisericească universală a fost lansat la Alba Iulia
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, a avut loc, în data de 16 octombrie, lansarea noului manual de Istorie bisericească universală - vol. II, apărut la Editura BASILICA a Patriarhiei Române. Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, conținutul cărții a fost prezentat de pr. prof. univ. dr. Viorel Ioniță, consilier patriarhal onorific, editorul și coordonatorul volumului. Anterior, la Centrul eparhial, părintele profesor a avut o întrevedere cu Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei.
Evenimentul lansării a fost moderat de pr. prof. univ. dr. Mihai Himcinschi, decanul instituției de învățământ universitar teologic, iar conținutul manualului a fost prezentat de pr. prof. univ. dr. Viorel Ioniță. În cadrul lansării a rostit un cuvânt de apreciere pr. prof. univ. dr. Ovidiu Panaite, titularul catedrei de Istorie bisericească universală de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. La eveniment au participat cadre didactice universitare și studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă.



.jpg)
