În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
O nouă conferință din seria „Historia Ecclesiastica”
În seara zilei de marți, 3 mai 2022, a avut loc cea de-a 5-a întâlnire din cadrul seriei de conferințe „Historia Ecclesiastica - direcții actuale de cercetare în istoriografia bisericească”. Invitatul din această săptămână a fost părintele prof. dr. Ioan Moldoveanu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, care a susținut prelegerea intitulată „Secvențe din istoria Muntelui Athos cu Principatele Române, de-a lungul timpului. Danii, închinări și ctitorii domnești la Athos, până la secularizarea averilor mănăstirești”.
Conferința s-a desfășurat online și a fost moderată de pr. prof. Gabriel Gârdan și de pr. lect. Bogdan Ivanov, cadre didactice ale Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
În prelegerea sa, părintele prof. dr. Ioan Moldoveanu a subliniat constanța dialogului dintre Țările Române și Muntele Athos de-a lungul timpului, precum și rolul pe care l-au avut Țările Române în sprijinirea Muntelui Athos prin donații oferite de domnitorii români: „Aspectele sunt numeroase în ceea ce privește relația cu Muntele Athos. Chestiunea ce privește relațiile româno-athonite nu este nouă, dar nici epuizată. S-a consumat foarte multă energie istorico-literară spre a analiza diversele aspecte ce compun această temă. (...) Nu ne propunem să reluăm teme deja dezbătute, ci pe cele mai puțin cunoscute ce decurg din analiza acestor relații: chestiunea închinărilor și justificarea lor; numărul mănăstirilor închinate care depășește mult ceea ce cunoșteam până acum; analiza unor documente de închinare din care decurg concluzii care vin să infirme multe dintre teoriile privind închinările de mănăstiri din spațiul românesc, fie că prin închinare se înțelege dare în proprietate, fie că închinarea atrăgea după sine spolierea mănăstirilor devenite metoc”.
La final, pr. prof. dr. Ioan Moldoveanu a prezentat principalele direcții de cercetare ale subiectului conferinței. Totodată, a fost prezentată și lucrarea „Profesorii noștri, învățătorii noștri”, apărută în trei volume la Editura BASILICA a Patriarhiei Române și care cuprinde în paginile sale pe cei mai importanți profesori care au activat în învățământul teologic ortodox academic. Coordonatorul celor trei tomuri este pr. prof. Ioan Moldoveanu.
Manifestarea științifică s-a încheiat cu o sesiune de întrebări şi răspunsuri, moderată de pr. lect. dr. Bogdan Ivanov.
Următoarea conferinţă din această serie va avea loc în data de 17 mai 2022, de la ora 19:00, și va fi susținută de pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, care va prezenta referatul „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei (1875-1902): contextul, viața și lucrarea”.