De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
O nouă egumenă la Schitul Măgureanu
Schitul Măgureanu din Bucureşti are o nouă egumenă, maica Nectaria Manea, adusă de la Mănăstirea prahoveană Suzana. "Acest schit din inima Capitalei va trebui să redevină acea oază de linişte şi rugăciune pe care au dorit-o fericiţii lui ctitori. Recent redeschis, programul liturgic este asigurat de către protosinghel Siluan Ionaşcu, consilier economic al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi ierodiaconul Serghie Pârău de la Centrul eparhial. Mai vieţuiesc două surori care au început deja organizarea unui atelier de pictură de icoane bizantine", a precizat arhim. Teofil Anăstasoaie, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Monahia Nectaria Manea este doctor în filologie al Universităţii "Ovidius" din Constanţa, a aprofundat limba şi literatura rusă la Institutul "Puskin" din Moscova, are certificat de traducător din limbile rusă şi engleză, iar în prezent este studentă la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti. (I.B.)