După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
O nouă frecvenţă Radio Trinitas în Bucureşti
Din 20 iulie, Radio Trinitas, postul de radio al Patriarhiei Române, emite pe o nouă frecvenţă în şi din Bucureşti: 88,5 Mhz.
"Efortul achiziţionării unei noi frecvenţe pe Capitală face parte din strategia de îmbunătăţire continuă a calităţii recepţiei programelor noastre radiofonice. Acest lucru era necesar deoarece în Bucureşti nu era o recepţie tocmai bună pe frecvenţa 95,3 Mhz, pentru că emiteam de pe vârful Coştila şi în multe părţi din Bucureşti Radio Trinitas nu putea fi ascultat, motiv pentru care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne-a îndemnat să căutăm o nouă frecvenţă pentru Bucureşti. Astfel, am avut şansa că, la 1 iulie 2011, Radio Deutsche Welle şi-a închis redacţia din Bucureşti şi a cedat licenţa audio-vizuală Patriarhiei Române", a declarat pentru Ziarul Lumina, Ciprian Olinici, directorul Radio Trinitas. În curând, Radio Trinitas va emite în ţară şi pe alte frecvenţe.



.jpg)
