Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
O nouă întrunire pentru organizarea pelerinajului on-line al tinerilor din Eparhia Dunării de Jos
La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos a continuat miercuri, 3 iunie, seria conferinţelor on-line cu responsabilii pentru organizarea şi desfăşurarea celei de-a 25-a ediţii a pelerinajului on-line al tinerilor liceeni din judeţele Galaţi şi Brăila la Mănăstirea Buciumeni, care își sărbătorește hramul la praznicul Sfintei Treimi.
La ședința on-line, care a reunit reprezentanţi ai liceelor din municipiile Galaţi, Brăila și Tecuci, protoierei, preoţi care coordonează programe cu tinerii în parohii, inspectori şi profesori de religie, a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. În cadrul întâlnirii, au fost stabilite aspectele importante privind organizarea pelerinajului în mediul on-line, prin implicarea directă a unor tineri voluntari care vor prezenta colegilor temele stabilite chiar de ei, pe baza cărora se vor organiza concursuri.



.jpg)
