Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
O nouă organizație neguvernamentală socială la Târgu Ocna
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Biserica „Sfinții Voievozi” din cadrul Parohiei „Sfântul Ioan”, orașul Tg. Ocna, a fost inaugurată Asociația „Sfânta Anastasia Romana”, organism prin care parohia vrea să se implice în viața comunității. Această asociație a luat ființă cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, având membri preoții slujitori din această parohie, respectiv pe Sorin Postelnicu și Silviu Butucaru, precum și pe unii membri ai comunității parohiale.



.jpg)
