Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Oaspeți de seamă la Centrul de zi „Sfânta Muceniţă Sofia” din București
Centrul de zi pentru copii „Sfânta Muceniţă Sofia” din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor a primit-o luni, 22 ianuarie, pe soția prim-ministrului din Vietnam, doamna Le Thi Bich Tran, însoțită de ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, Natalia Intotero.
Îmbrăcați în frumoase costume tradiționale, copiii, alături de reprezentanții și voluntarii centrului, i-au întâmpinat pe oaspeți, respectând tradițiile și obiceiurile românești.
Oaspeții au putut descoperi activitățile derulate în cadrul centrului, pentru un număr de 30 de beneficiari, copii cu vârste între 7 și 14 ani, proveniți din grupuri vulnerabile: asistență educațională pentru prevenirea abandonului școlar, consiliere socială, consiliere psihologică, hrană caldă, cursuri de pian și chitară, limbi străine, șah, ateliere de creație artistică etc.
Copiii, coordonați de profesoara de canto popular Lucica Vîlcan și de Magdalena Faur, pianista Corului de copii Radio și voluntara centrului, au susținut un scurt program artistic, compus din cântece românești, iar la final toți s-au prins în Hora Unirii.
De asemenea, la paraclisul centrului a putut fi admirată expoziția de pictură, intitulată „Chip duios și luminos în culorile copilăriei”, coordonată de profesoara Oana Maria Hondrea, voluntarul centrului. Copiii le-au dăruit celor prezenți lucrări confecționate pe suport de hârtie și pe materiale naturale (sâmburi de mango), precum și calendare pe anul 2024, reprezentând o selecție cu cele mai reușite tablouri realizate de beneficiarii centrului în cadrul atelierelor de creație.