În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Oaspeţi georgieni la Mănăstirea Antim din Capitală
În biserica Mănăstirii Antim, Sfânta Liturghie a fost oficiată sâmbătă, 17 februarie, în limba georgiană. Aflaţi în pelerinaj, trei clerici din Georgia au slujit cu binecuvântarea Patriarhului Daniel în locaşul de cult ctitorit de Sfântul Antim Ivireanul, ierarh român de origine georgiană, informează basilica.ro.
Arhimandriţii Ioan Rekhviashvilii, Ekvtime Shavdatuashvili şi preotul Antimoz Giorbelidze sunt din Eparhia de Bolnisi, al cărei chiriarh a fost în România în septembrie 2016, cu prilejul manifestărilor legate de anul comemorativ 2017.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de două monahii care i-au însoţit în pelerinaj pe clericii din Georgia.
„Delegația a fost primită cu o deosebită căldură de obștea mănăstirii, unde au vizitat totodată Muzeul «Sfântul Antim Ivireanul» și Camera Memorială Rugul Aprins”, a declarat pentru Agenţia de ştiri Basilica ierom. Antipa Burghelea, vieţuitor al aşezământului monahal.
De asemenea, în pelerinajul lor au vizitat mănăstirile Snagov, Țigănești, Radu-Vodă și Stavropoleos, precum și bisericile „Sfântul Spiridon”-Nou, Zlătari, Domnița Bălașa, „Sfântul Ilie”-Rahova și Schitul Maicilor.
„Ei au rămas impresionați de mulțimea fragmentelor de sfinte moaște, precum și de evlavia credincioșilor români”, a afirmat ierom Antipa Burghelea.
Sfântul Antim Ivireanul a fost Mitropolit al Țării Românești în perioada 1708-1716. Pentru activitatea sa pastorală și tipografică este considerat cel mai de seamă mitropolit al Ţării Româneşti. El a suferit moarte martirică în exil în anul 1716.
Mănăstirea Antim a fost construită de ierarhul martir în „mahalaua popii lui Ivașco”, pe locul unei biserici de lemn, fiind sfințit în 1715. Catapeteasma din piatră, icoana Tuturor Sfinților, icoana celor patru sfinți: Alexie, Nicolae, Antim, Agata și ușa masivă de stejar de la intrarea în biserică au fost lucrate chiar de ierarhul georgian.
La împlinirea a 300 ani de la moartea Sfântului Antim, Patriarhia Română a declarat anul 2016 drept An comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti, context în care au avut loc mai multe activități dedicate marelui ierarh.