Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Olimpiada naţională de religie - prilej de cunoaştere şi de aprofundare a Cuvântului lui Dumnezeu

Olimpiada naţională de religie - prilej de cunoaştere şi de aprofundare a Cuvântului lui Dumnezeu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 06 Aprilie 2013

Olimpiada naţională de religie a ajuns astăzi la cea de-a V-a ediţie, fiind organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi cu Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. Este un prilej de bucurie pentru Biserică şi pentru Şcoală, deoarece demersurile făcute de Patriarhia Română către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în anul 2008, s-au concretizat în desfăşurarea neîntreruptă a primelor cinci ediţii ale olimpiadei. 

Într-o lume marcată de individualism agresiv şi relativism moral, copiii şi tinerii participanţi în diferitele etape ale olimpiadei de religie au ales să nu se potrivească acestui veac, ci să se schimbe prin înnoirea minţii  (Romani 12, 2), pentru a fi sarea pământului şi lumina lumii (Matei 5, 13-14). Participarea lor la acest concurs arată că educaţia religios-morală din şcoli continuă să rodească, promovând cunoaşterea lui Dumnezeu, a omului, a cosmosului, a valorilor moralei creştine, precum: prietenia, dragostea, pacea, dreptatea, înţelegerea, responsabilitatea, solidaritatea şi cooperarea între semeni, ca principii de bază ale credinţei creştine. 
 
Educaţia religioasă, realizată în Biserică şi în Şcoală, reprezintă o şansă care se oferă fiecărui elev, de cunoaştere şi de aprofundare a Cuvântului lui Dumnezeu. Predarea religiei în şcoală are valenţe educaţionale deosebite, reducând efectele negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare, propunând modele viabile de bunătate şi sfinţenie şi oferind copiilor şi tinerilor repere în viaţa de familie şi în societate. 
 
Felicităm pe toţi elevii care au participat în diferitele etape ale Olimpiadei naţionale de religie. Mulţumim celor care, cu responsabilitate şi dragoste jertfelnică, s-au implicat în organizarea acestei ediţii a olimpiadei de religie, aducând împreună copii şi tineri din diferite zone ale ţării, cu scopul apropierii de părinţi, de şcoală, de semeni şi mai ales de Dumnezeu.
 
Ne rugăm Preasfintei Treimi să vă dăruiască tuturor multă lumină, bucurie şi sporire duhovnicească: „Creşteţi în har şi în cunoaşterea Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos“ (2 Petru 3, 18).
 
Cu aleasă preţuire şi părintească binecuvântare,
 
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
 
Mesaj adresat participanţilor la ediţia a V-a a Olimpiadei naţionale de religie, organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi cu Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Cluj-Napoca, 1-5 aprilie 2013.