În perioada 10-11 iunie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a efectuat o vizită frățească în insula Imvros (Gökçeada), Turcia, răspunzând invitației adresate de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, cu prilejul sărbătorii sale onomastice. Vizita a avut o semnificație deosebită, întrucât manifestările organizate în patria natală a Sanctității Sale au marcat nu numai sărbătoarea Sfinților Apostoli Bartolomeu și Barnaba, ci și împlinirea a 35 de ani de la alegerea Sanctității Sale în Tronul patriarhal al Constantinopolului şi a 65 de ani de slujire clericală, precum și două importante aniversări pentru Biserica din Imvros, respectiv 100 de ani de la înființarea Mitropoliei de Imvros și Tenedos și 1.000 de ani de mărturie ortodoxă neîntreruptă pe insulă.
Osuar pentru mărturisitorii din temnițele comuniste la Târgu Ocna
Luni, 22 mai 2023, au fost aduse de la Institutul de Medicină Legală din Iași osemintele a 29 de mărturisitori din temnițele comuniste, acestea urmând să fie așezate într-un osuar care va fi amenajat la Târgu Ocna, județul Bacău. După ce au fost preluate de la Iași, acestea, însoțite de profesorul Marius Oprea și de Alexandru Munteanu, au fost duse la Centrul eparhial din Roman, unde au fost întâmpinate de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care a binecuvântat acțiunea și a oficiat o slujbă de pomenire a mărturisitorilor și martirilor adormiți în temnița Târgu Ocna.
De la Roman, delegația s-a deplasat spre Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Târgu Ocna, unde părintele paroh Andrei Turcu a pregătit un loc special în zidul Bisericii pentru a le așeza.



.jpg)
