Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Parastas la Mănăstirea Cămârzani pentru episcopul Gherasim Putneanul
La Mănăstirea Cămârzani din judeţul Suceava a fost oficiată sâmbătă, 1 decembrie, o slujbă de pomenire pentru vrednicul de pomenire Gherasim Putneanul, fost episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Parastasul a fost oficiat după săvârşirea Sfintei Liturghii, la opt ani de la trecerea la Domnul a episcopului Gherasim Putneanul. IPS Pimen a adresat la finalul slujbei un cuvânt în care a reliefat activitatea misionară a episcopului Gherasim Putneanul, "un om de rugăciune, un om cu multă chibzuinţă a minţii, foarte apropiat de credincioşi". "Prin faptele şi cuvintele sale, episcopul Gherasim Putneanul rămâne nemuritor în inimile tuturor. A ctitorit biserica Mănăstirii Cămârzani şi a promovat duhul adevărat al vieţii călugăreşti. Preasfinţia Sa, cunoscând rânduielile vieţii călugăreşti de la Mănăstirea Neamţului, a stăruit foarte mult ca în toate mănăstirile să se păstreze vechile rânduieli călugăreşti, statornicite de Sfinţii Părinţi şi temeluite pe cuvintele Sfintei Scripturi. Prin cuvintele, îndemnurile şi viaţa sa a imprimat şi a insuflat în sufletele vieţuitorilor din mănăstiri duhul autentic al mănăstirii, mai ales aici la Cămârzani. Deşi este greu să împletim rugăciunea cu munca şi cu mintea, Preasfinţia Sa a arătat că este posibil. Când eram la Mănăstirea Neamţului, pentru că am fost împreună la aceeaşi mănăstire de metanie, avea permanent în sufletul său ca în mănăstiri să fie rânduiala din vechime. Când zicem Mănăstirea Cămârzani, ne gândim în primul rând la Preasfinţitul Gherasim Putneanul, care nu departe de aici şi-a trăit viaţa în satul vecin", a amintit IPS Pimen. (C. Ciofu)