În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Parastas pentru părinții Mănăstirii Sihăstria: „Ei au înduhovnicit țara noastră, au umplut-o de lumină!”
Credincioși din întreaga țară s-au rugat sâmbătă, 7 decembrie 2019, la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț, participând la Sfânta Liturghie și slujba Parastasului pentru marii duhovnici ai așezământului monahal: arhim. Cleopa Ilie, arhim. Ioanichie Bălan și ieroschimonah Paisie Olaru. Cu acest prilej a fost pomenit și starețul Victorin Oanele, trecut în 2014 la cele veșnice. Sfintele slujbe au fost săvârșite de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan.
Zeci de stareți, alături de părinți profesori de la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț și clerici din zonă, împreună cu mulțimea venită din întreaga țară, au luat parte la slujbele oficiate în memoria părinților duhovnicești care au viețuit și s-au ostenit la Mănăstirea Sihăstria Neamțului. Sfânta Liturghie și slujba Parastasului au fost oficiate de PS Părinte Episcop Ignatie, delegatul Părintelui Mitropolit Teofan.
În cuvântul de învățătură, ierarhul Hușilor a evidențiat trăsăturile duhovnicești ale părinților: „Facem pomenirea a trei mari duhovnici, care, prin viața lor, prin scrierile lor, prin gândurile, prin sfaturile pe care le-au dat, n-au făcut altceva decât să înduhovnicească țara noastră, să o umple de lumină, să o umple de mireasma cea plăcută a faptelor bune. Fiecare dintre ei cred că are un mesaj pe care ni-l putem asuma. Părintele Cleopa ne dădea următorul îndemn: Niciodată să nu sfătuiești pe cineva dacă tu nu ai făcut ceea ce îndemni, ceea ce tu sfătuiești. Întâi este experiența și apoi este cuvântul despre ceea ce tu ai trăit. Părintele Paisie ne spune că este un mare dar tăcerea. Tăcerea este cea care ne ajută să nu mai bârfim, să nu osândim și ne învață rugăciunea. Părintele Ioanichie ne vorbește despre liniște, liniștea Duhului Sfânt, liniștea inimii. Este singura care poate să spulbere toată agitația, frământarea, conflictul nostru interior”.
După Sfânta Liturghie, a fost oficiată slujba Parastasului, unde clericii au înălțat rugăciuni pentru sufletele părinților nemțeni. De asemenea, deoarece ne aflăm în perioada Postului Nașterii Domnului, credincioșii au fost colindați, la final, de Părintele Episcop Ignatie, iar părintele stareț Arsenie Popa i-a dăruit, în semn de mulțumire pentru întreaga slujire, un tablou cu chipul Cuviosului Paisie Olaru.
După slujbele săvârșite în Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”, din incinta ansamblului monahal, mulțimea prezentă s-a îndreptat spre cimitirul mănăstirii, unde au fost citite rugăciuni la mormintele marilor duhovnici.