Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Părintele Daniel Valentin Chirica a plecat în lumea veşniciei

Părintele Daniel Valentin Chirica a plecat în lumea veşniciei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 17 Martie 2012

Părintele Daniel Valentin Chirica, parohul Bisericii "Sfinţii Voievozi" - Holt, Protopopiatul Bacău, a trecut la cele veşnice în data de 13 martie 2012. Slujba înmormântării va fi oficiată de un sobor de preoţi astăzi, la ora 13:00, în biserica parohiei Holt.

Familia, prietenii, colegii şi enoriaşii din parohia Holt, Protopopiatul Bacău, îl vor conduce astăzi pe ultimul drum pe părintele Daniel Valentin Chirica. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi, a oficiat aseară în biserica parohiei Holt o slujbă de pomenire lângă sicriul preotului Daniel Valentin. Fostul paroh al parohiei Holt s-a nascut în Roman pe 27 august 1977. A absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" din Roman şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea (Licenţă şi Master). A slujit în parohiile Mâlosu, Protopopiatul Bacău, Hociungi II, Protopopiatul Buhuşi (1999-2006), şi Holt (2006-2012), Protopopiatul Bacău. În toate parohiile în care a slujit a desfăşurat o bogată activitate pastoral-misionară şi social-administrativă, fiind apreciat şi iubit de enoriaşii pe care i-a avut în păstorire. (Constantin Ciofu)

"Un vlăstar altoit pe viţa Hristos"

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a transmis familiei îndoliate un mesaj de condoleanţe pe care vi-l prezentăm în continuare:

Cu adâncă întristare şi nespusă durere, Centrul eparhial Roman anunţă trecerea prematură la Domnul a preotului Daniel Valentin Chirica. Părintele Daniel Valentin Chirica a fost un vlăstar altoit pe viţa Hristos, slujind cu dăruire în parohiile Mâlosu, Hociungi II şi Holt. Conştient de misiunea încredinţată odată cu hirotonia în preot, la data de 26 iulie 1998, a fost prezent activ în viaţa credincioşilor, s-a implicat în multiple activităţi cultural-religioase şi sociale, s-a îngrijit de restaurarea lăcaşurilor de cult în care a slujit. În parohia Holt, cu binecuvântarea Chiriarhului, începuse, de câţiva ani, un amplu proiect de extindere şi de restaurare. Plecarea părintelui Daniel Valentin Chirica la vârsta când idealurile vieţii pastoral-misionare cunosc cel mai frumos elan (34 ani) lasă un gol în sufletele credincioşilor din parohia Holt, un dor aprins în inimile celor doi copii, Evelina Ioana şi Matei Ioan, şi a soţiei, Nadia, şi profundă întristare ierarhilor, clerului şi tuturor celor care l-au cunoscut. Ne exprimăm, părinteşte, întreaga compasiune faţă de familie şi cei apropiaţi, rugând pe Milostivul Dumnezeu să le dea putere, sprijin şi ocrotire, în aceste clipe de durere, iar sufletul adormitului robului Său, preotul Daniel Valentin Chirica, să-l primească în împărăţia Sa. Veşnică să-i fie pomenirea!

† Ioachim BĂCĂUANUL

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului

 

Citeşte mai multe despre:   condoleanțe