Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Părintele Nicolae Necula a fost înmormântat
Părintele profesor dr. Nicolae Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a fost condus pe ultimul drum ieri, 7 septembrie 2017. Slujba Înmormântării regretatului preot profesor a fost săvârșită la Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, de către IPS Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului; IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; PS Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, împreună cu un sobor de slujitori. La ceasul prohodirii, părintele Nicolae Necula a fost înconjurat de profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, precum și de la alte facultăți din țară, de reprezentanți ai Universității București, de numeroși preoți care i-au fost studenți și ucenici, de studenți și credincioși. La finalul slujbei, PS Părinte Varlaam Ploieșteanul a citit mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Părintele Profesor Nicolae Necula – eminent slujitor al Sfântului Altar şi al catedrei de teologie”. Trupul neînsuflețit al părintelui Nicolae Necula a fost înhumat ieri la Cimitirul Bellu din București.



.jpg)
