Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Părintele Vasile Mihoc, invitatul studenţilor clujeni
Ca în fiecare an, în Postul Sfintelor Paşti, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR), filiala Cluj-Napoca, organizează în fiecare seară de joi întâlniri duhovniceşti, la care sunt invitaţi ierarhi, duhovnici, profesori, preoţi, pentru a adresa cuvinte folositoare şi pentru a sta de vorbă cu tinerii pe teme duhovniceşti. Seria conferinţelor din acest post a fost deschisă pe 10 martie, în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, de părintele Vasile Mihoc, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, care a vorbit despre "Înşelare", conform Radio Renaşterea. După cuvântul adresat în Catedrala mitropolitană, la finalul slujbei de seară, invitatul a participat la tradiţionala întâlnire cu tinerii, cărora le-a răspuns la întrebări, întâlnire ce a avut loc în amfiteatrul Facultăţii de Chimie din Cluj-Napoca.
Preşedintele ASCOR Cluj-Napoca, Cătălin Bucevschi, a arătat că "Serile duhovniceşti ale ASCOR au o tradiţie lungă şi au popularitate aici. În acest post vom invita şi alţi profesori de la alte facultăţi de teologie, pr. Teofil Tia, pr. Vasile Vlad, pr. Crăciun Opre de lângă Prislop, pr. Petru Moga de la Câmpina, care a reuşit o lucrare minunată la el în parohie, încercăm să-l aducem şi pe pr. Vasile Gavrilă de la ASCOR Bucureşti". (Cosmina Nicoară)



.jpg)
