Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Parohia ortodoxă română din diasporă: paradigmă misionară multifactorială”
În perioada 11 mai - 17 iunie, în cele nouă protopopiate ale Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, s‑au desfășurat conferințele preoțești de primăvară. Tema abordată a fost „Parohia ortodoxă română din diasporă: paradigmă misionară multifactorială”, prezentată de arhim. prof. dr. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj‑Napoca,
Ultima conferință de primăvară din Eparhia Clujului a avut loc joi, 17 iunie, la Mănăstirea „Sfânta Troiță” de la Feleac, și i‑a reunit pe clericii din Protopopiatul Cluj I. Întâlnirea a fost precedată de o slujbă de Te Deum, săvârşită în biserica mănăstirii. Apoi, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a prezidat lucrările conferinței și le‑a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc. Printre altele, ierarhul a adus în discuție nevoia de ospitalitate în relațiile interumane, de implicare obligatorie în asistența socială, precum și grija permanentă pe care trebuie să o aibă față de nevoile și problemele celorlalți.
Invitatul conferințelor de primăvară din anul acesta, arhim. prof. dr. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj‑Napoca, a susţinut prelegerea cu tema „Parohia ortodoxă română din diasporă: paradigmă misionară multifactorială”, în contextul „Anului omagial al românilor de pretutindeni~. Arhim. prof. dr. Teofil Tia a spus că parohiile din diasporă „au devenit vector de propagare a românismului, a tradițiilor noastre străvechi, impresionând prin specificul de mare impact într-un context european mai amplu”. De asemenea, părintele decan a atras atenția asupra faptului că, deși majoritatea celor plecați la muncă în străinătate au făcut‑o pentru un trai mai bun, „în Occident, însă, au conștientizat că materialul nu este suficient pentru a‑l face pe om fericit, și adjuvantul spiritual este obligatoriu”. Conferința s‑a încheiat cu câteva îndemnuri pastorale făcute de Episcopul‑vicar Benedict Bistriţeanul și cu luări de cuvânt ale preoților prezenți, în frunte cu protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi.
Întâlnirea clericilor din Protopopiatul Dej
Clericii din Protopopiatul Dej s‑au reunit marți, 15 iunie, la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel. Conferinţa a fost precedată de Sfânta Liturghie și de o slujbă de Te Deum, săvârşite în biserica așezământului monahal. În sala de ședințe a mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a prezidat lucrările conferinței și le‑a adresat clericilor prezenți un cuvânt duhovnicesc.
Apoi, arhim. prof. dr. Teofil Tia le‑a vorbit clericilor despre comunităţile ortodoxe româneşti din diasporă. „Parohiile din diasporă au devenit comunităţi dinamice, extrovertite, deschise spre lume, spre realităţile locale și regionale din teritoriul de prezență a românilor: ele au început să fie un ferment misionar revitalizant local, iar nu instituţii izolate, crispate, introvertite, repliate doar asupra unor probleme interioare care să le devoreze toată energia”, a subliniat arhim. Teofil Tia.
Parohia ortodoxă din diasporă și‑a asumat sarcina străveche a Bisericii de a educa tinerele generaţii în spiritul adevăratelor valori, iar „dezvoltarea uluitoare a mijloacelor mass‑media nu i‑a putut confisca din mers această sarcină”, a mai spus părintele decan Teofil Tia.
Conferința s‑a încheiat cu câteva îndemnuri pastorale făcute de ierarh și cu luări de cuvânt ale preoților, în frunte cu protopopul de Dej, preotul Ioan Buftea, și duhovnicul Mănăstirii Cășiel, protosinghelul Serafim Bădilă. Responsabilul cu activitățile de tineret din Protopopiatul Dej, preotul Vlad Cristian Todoran (Parohia Sălișca), a anunțat cele două tabere pentru copii și tineri, pe care Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej și Protopopiatul Dej le vor organiza în această vară. Taberele se vor desfășura la Centrul misionar de tineret „Ioan Bunea” din Sângeorz‑Băi, în perioada 12‑17 iulie (destinată copiilor între 8 și 11 ani), respectiv 16‑21 august (destinată tinerilor între 12 și 16 ani).
La Mănăstirea „Mihai Vodă” din Turda a avut loc, în 8 iunie, conferința semestrială de primăvară a preoților din Protopopiatul Turda, iar clericii din Protopopiatul Cluj II s‑au reunit în 7 iunie, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”-Florești. Conferinţa preoţilor din Protopopiatul Gherla a avut loc în 31 mai, cea a preoţilor din Huedin în 25 mai, a celor din Bistriţa în 20 mai, a preoţilor din Beclean în 17 mai, iar a clericilor din Năsăud în 11 mai.