În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Parohia „Sfântul Ierarh Silvestru” din Cluj-Napoca şi-a serbat ocrotitorul spiritual
În ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Silvestru, Episcopul Romei, și a Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, 2 ianuarie, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit în Parohia „Sfântul Silvestru” din cartierul clujean Sopor, cu prilejul hramului și aniversării a cinci ani de la înființarea parohiei. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a subliniat sfințenia păstorului duhovnicesc, pornind de la modelul Sfântului Ierarh Silvestru: „Sfințenia păstorului este cea care adună comunitatea, este cea care confirmă Evanghelia și face ca Biserica lui Dumnezeu să crească, să fie preafrumoasă și comunitatea să se întărească în adevărata credință. De aceea, privim cu admirație la exemplul Sfântului Ierarh Silvestru, care a fost păstorul prin excelență al lui Hristos, păstor sfânt, propovăduitor al credinței și cel care a condus Biserica lui Dumnezeu pe făgașurile înfloririi, înfrumusețând-o, întărind-o și mărind-o prin tot ceea ce a însemnat lucrarea Evangheliei în Duhul lui Hristos”.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi clujeni. Pr. paroh Robert Kovacs a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântarea adusă la început de an calendaristic și cu ocazia prăznuirii ocrotitorului spiritual.