După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Parteneriat pentru integrarea socială a foştilor deţinuţi
Patriarhia Română, Federaţia Filantropia şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor sunt partenere în proiectul „Întreprinderi sociale pentru integrarea socială a foştilor deţinuţi“. Acest proiect, care va fi finanţat din fonduri structurale europene, are ca scop facilitarea procesului de tranziţie de la detenţie la viaţa activă, munca deţinuţilor din perioada de pre-eliberare şi a persoanelor eliberate din închisori în vederea integrării sociale, informează Agenţia BASILICA. Obiectivele urmărite sunt: îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere în domeniul economiei sociale, ca soluţie de integrare pe piaţa muncii a foştilor deţinuţi eliberaţi din detenţie, pilotarea programelor şi acţiunilor de facilitare a adaptării beneficiarilor în întreprinderi sociale şi de transfer de abilităţi în găsirea unui loc de muncă şi creşterea capacităţii practicienilor din sistemul penitenciar din România şi din cadrul echipelor partenerilor sociali de a dezvolta proiecte integrate în cadrul unor parteneriate publice/private pentru facilitarea angajării beneficiarilor.



.jpg)
