După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Patriarhul Alexandriei s-a întâlnit cu Papa Francisc
Luni, 30 septembrie, Preafericitul Teodor II, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al Întregii Africi, împreună cu IPS Serafim, Mitropolit de Zimbabwe şi Angola, şi IPS Gheorghe, Mitropolit de Guineea şi reprezentantul Preafericitului Teodor II în Atena, s-au întâlnit la Vatican cu Papa Francisc, informează site-ul romfea.gr. Un subiect central al discuţiei celor doi Întâistătători de Biserici a fost nevoia protejării dreptului la libera exprimare a religiei, care este contestat în unele zone ale Orientului Mijlociu şi ale Africii. De asemenea, s-a convenit asupra nevoii de a întreprinde unele iniţiative în vederea nu doar a convieţuirii paşnice, ci şi a unei interacţiuni creative între oameni aparţinând diferitelor orientări religioase. În acest cadru, s-a subliniat necesitatea continuării şi intensificării dialogului intercreştin, ca prefigurare a unităţii umanităţii pe baza unui sistem axiomatic comun. (A.N. Iftimiu)



.jpg)
