După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Patriarhul Daniel a împlinit 19 ani de arhierie
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a împlinit ieri, 4 martie, 19 ani de la hirotonirea întru arhiereu. Evenimentul a avut loc la 4 martie 1990, în Duminica Ortodoxiei, în Catedrala mitropolitană din Timişoara, după alegerea Preafericirii Sale ca Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul „Lugojanul“, la 1 martie 1990, potrivit BASILICA. IPS Mitropolit Nicolae al Banatului şi mitropolitul Nestor al Olteniei, înconjuraţi de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, au săvârşit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia l-au hirotonit întru arhiereu pe actualul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci consilier patriarhal. Evenimentul a fost înălţător, sute de timişoreni participând la hirotonia întru arhiereu a Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, conform mărturiei Preasfinţitului Părinte Episcop Timotei al Aradului, Ienopolei, Hălmagiului şi Hunedoarei. A fost un moment deosebit, întrucât Preafericirea Sa a fost primul arhiereu hirotonit după evenimentele din decembrie 1989, după cum aminteşte Preasfinţitul Episcop-Vicar Patriarhal Vincenţiu. La acea dată, Părintele Patriarh Daniel era deja o personalitate bisericească cunoscută atât în ţară, cât şi peste hotare, parcursul său ulterior în slujba Bisericii Ortodoxe Române confirmând pe deplin aşteptările celor care l-au investit în demnitatea arhierească. Duminică, 8 martie, când în Biserica Ortodoxă este marcată Duminica Ortodoxiei, sărbătoare la care, în 1990, monahul Dan Ilie Ciobotea a devenit arhiereu, Părintele Patriarh va săvârşi o slujbă de mulţumire.



.jpg)
