După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Patriarhul l-a primit pe reprezentantul permanent al României pe lângă Consiliul Europei de la Strasbourg
Ieri, 28 august 2009, la Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a primit pe Excelenţa Sa domnul ambasador Stelian Stoian, reprezentantul permanent al României pe lângă Consiliul Europei de la Strasbourg, informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
La întrevedere au mai participat părintele dr. Sorin Şelaru, directorul Reprezentanţei Patriarhiei Române pe lângă instituţiile europene, şi părintele dr. Vasile Iorgulescu, parohul comunităţii ortodoxe române „Sfântul Ioan Botezătorul“ de la Strasbourg.
Domnul ambasador Stelian Stoian a mulţumit pentru primire şi a făcut o scurtă prezentare a activităţii Reprezentanţei Statului român pe lângă Consiliul Europei.
PF Părinte Patriarh Daniel a apreciat activitatea Reprezentanţei diplomatice a Statului român pe lângă Consiliul Europei şi a exprimat speranţa unei bune colaborări cu Reprezentanţa Patriarhiei Române pe lângă instituţiile europene.
În acest context, au fost discutate aspecte organizatorice ale unei viitoare vizite a Patriarhului României la Consiliul Europei şi la celelalte instituţii europene de la Strasbourg.
În cadrul discuţiei, s-a convenit asupra intensificării demersurilor autorităţilor române pe lângă Consiliul Europei pentru respectarea drepturilor şi a libertăţilor românilor din unele ţări membre ale acestui organism european cu sediul la Strasbourg.



.jpg)
