Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Patriarhul României a primit vizita unei delegații din Biserica Ortodoxă a Greciei

Patriarhul României a primit vizita unei delegații din Biserica Ortodoxă a Greciei

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Știri
Data: 12 Iunie 2025

În ziua de joi, 12 iunie 2025, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a primit în vizită, la Reședința Patriarhală, pe Înaltpreasfințitul Părinte Hrisostom, Mitropolitul de Chalkis, însoțit de domnul Alexandros Katsiaras, directorul revistei Theologia a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a urat bun-venit, la Patriarhia Română, delegației din Grecia, subliniind faptul că această vizită are loc într-o perioadă aflată încă sub binecuvântarea praznicelor Învierii, Înălțării și Cincizecimii. Totodată, Preafericirea Sa a prezentat celor doi oaspeți contextul istoric și bisericesc mai larg în care Biserica Ortodoxă Română a primit autocefalia în anul 1885 și a fost ridicată la rangul de Patriarhie în anul 1925. Astfel, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat faptul că, în anul 2025, Anul Centenar al Patriarhiei Române, Biserica Ortodoxă Română organizează o serie de evenimente și activități pentru a marca acest moment istoric.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Hrisostom a mulțumit pentru primire și ospitalitate, adresând în mod oficial Patriarhiei Române invitația de a participa la cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale dedicată împlinirii a 100 de ani de la înființarea revistei Theologia, care va avea loc la Tesalonic, Grecia, în perioada 29 septembrie - 1 octombrie 2025. Totodată, Înaltprea­sfințitul Părinte Mitropolit Hrisostom a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru că, în anul 2023, la prima ediție a conferinței internaționale organizată, la Atena, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la înființarea revistei Theologia, l-a delegat pe Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, să participe la eveniment, însoțit de preacucernicul părinte conf. dr. Gheorghe Holbea, cadru didactic la Fa­cultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. La finalul întrevederii, Preafericirea Sa a exprimat nevoia intensificării relațiilor dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă a Greciei, pentru promovarea valorilor Ortodoxiei în societatea de azi. În plus, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a urat mult succes organizatorilor evenimentului bisericesc și academic de la Tesalonic, din toamna anului curent.

Sectorul relații creștine, interreligioase și comunități românești externe

 

Citeşte mai multe despre:   Patriarhul Daniel  -   Biserica Ortodoxa a Greciei  -   Reședința Patriarhală