În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Patriarhul va felicita pe Rege în Catedrală, după rugăciune
În legătură cu speculaţiile privind neparticiparea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la aniversarea împlinirii a 90 de ani de viaţă a Majestăţii Sale Regele Mihai I din ziua de 25 octombrie 2011, precizăm:
Sărbătoarea Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, şi şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care se desfăşoară an de an între 24 - 28 octombrie, constituie două evenimente care impun prezenţa Patriarhului României la Reşedinţa Patriarhală, mai ales când prezidează şedinţa Sfântului Sinod (24 - 25 şi 28 octombrie) şi Sfânta Liturghie de hram (27 octombrie). Ca atare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a hotărât să fie reprezentat la momentul aniversar al Majestăţii Sale Regele Mihai I din 25 octombrie 2011 de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, reprezentantul oficial al Patriarhiei Române în relaţia cu Parlamentul. Mai precizăm faptul că, pentru a serba aniversarea a 90 de ani într-un cadru specific bisericesc, au fost stabilite deja contacte cu reprezentanţi ai Casei Regale pentru o posibilă participare a Majestăţii Sale Regele Mihai I la Catedrala Patriarhală, de Sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavriil (8 noiembrie), fiind şi ziua onomastică a Majestăţii Sale, pe care o serbează în mod tradiţional. Oricum, având în vedere calendarul bisericesc ortodox, comunicarea şi cooperarea principalelor instituţii de stat cu Patriarhia Română trebuie ameliorată când se doreşte prezenţa Bisericii la evenimente publice majore. (Biroul de Presă al Patriarhiei Române)