În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Pelerinaj cu moaștele Sfântului Nicolae la Câmpina
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada 15-22 octombrie, se desfășoară în municipiul Câmpina, județul Prahova, un pelerinaj cu moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, aflate în patrimoniul Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Nou din Protoieria Sector 3 Capitală.
Primul lăcaș la care a poposit racla cu sfintele moaște a fost Biserica „Sfântul Nicolae” din municipiul Câmpina. Aici, delegația ce însoțește racla, condusă de părintele paroh Emil Nedelea Cărămizaru, a fost întâmpinată de părintele Grigore Melnic, protopopul Protoieriei Câmpina, și de preotul paroh Grigore Meșteroaie, cărora li s-au alăturat și alți preoți slujitori din oraș și din împrejurimi. Credincioșii prezenți în număr mare au înconjurat mai întâi, într-o amplă procesiune, biserica Parohiei „Sfântul Nicolae” din Câmpina. După așezarea sfintelor moaște în interiorul lăcașului, părintele protopop Grigore Melnic a adresat un cuvânt de bun-venit delegației bucureștene, exprimând bucuria unui astfel de eveniment care debutează firesc într-o primă parohie care îl are ca ocrotitor pe cel mai iubit dintre sfinți. În continuare, părintele Emil Nedelea Cărămizaru a subliniat dinamismul Sfântului Nicolae, ale cărui moaște l-au purtat în multe locuri din lume, evidențiind totodată și responsabilitatea de a avea în patrimoniul bisericii parohiale acest odor de mare preț. La final, părintele Petru Moga a mulțumit părintelui Emil Nedelea Cărămizaru pentru șansa de a cinsti o părticică din mâna arhierească a celui mai renumit dintre sfinți. Au urmat slujba Vecerniei cu Litia și rânduiala Paraclisului Sfântului Nicolae, cântată de strana bisericii parohiale. După slujbă, credincioșii prezenți au avut ocazia de a se închina cinstitelor moaște într-o atmosferă menită să îi aducă mai aproape de cel mai cunoscut dintre sfinții din întreaga lume creștină. „Luni, 16 octombrie, la aceeași biserică câmpineană, s-a oficiat slujba Acatistului Sfântului Nicolae, urmată de Sfânta Liturghie. După-amiază, sfintele moaște au fost duse către cea de-a doua biserică din municipiul Câmpina, Parohia «Sfânta Treime», pentru sporirea bucuriei celor credincioși. Pe raza municipiului Câmpina din județul Prahova sunt organizate șapte parohii ortodoxe”, ne-a transmis preotul paroh Grigore Meșteroaie.