În ziua de sâmbătă, 20 iunie 2026, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, Republica Moldova, s‑a întrunit Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, la care, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei, au participat: PS Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi PS Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, în vederea desemnării, prin consultare deschisă urmată de vot secret, a doi candidaţi pentru slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al plaiurilor.
Pelerinaj cu moaștele Sfintei Maria Magdalena la Alba Iulia
Sâmbătă, 19 octombrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, înconjurat de numeroși clerici și credincioși din municipiul Alba Iulia, dar și din împrejurimi, a întâmpinat racla cu un fragment din cinstitele moaște ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena. Sfântul odor a fost adus spre închinare în Cetatea Marii Uniri de către Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, și slujitori de la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești- Vlașca, județul Teleorman.
După întâmpinare, a urmat o procesiune cu sfintele moaște în jurul ansamblului Catedralei Arhiepiscopale din Alba Iulia. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a prezentat viața și pilda Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, ucenică devotată a Mântuitorului Iisus Hristos și binevestitoarea curajoasă a Învierii Domnului.
Sfintele moaște au fost aduse în Arhiepiscopia Alba Iuliei cu prilejul cinstirii Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie, Sfântului Mucenic Oprea, a Sfinților Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel.



.jpg)
