Ziua de 3 iunie 2026 va rămâne întipărită în inimile comunității Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț ca o zi a recunoștinței, încărcată de emoție și speranță. Într-o atmosferă de sărbătoare, elevii claselor a XII-a Teologie Ortodoxă și Patrimoniu Cultural și-au luat rămas-bun de la anii formării liceale, în cadrul cursului festiv al promoției 2022-2026.
Pelerinaj dedicat Sfintei Cruci la Oneşti
Credincioşii din cele patru parohii din oraşul Oneşti vor participa mâine, începând cu ora 15:00, la un pelerinaj închinat Sfintei Cruci. Pelerinajul din Duminica a III-a din Postul Mare, închinat Sfintei Cruci, a devenit tradiţie în Protopopiatul Oneşti. „Avem mai multe momente pe care le închinăm Sfintei Cruci, la Oneşti. În această duminică, pelerinajul va avea loc după-amiază, începând cu ora 15:00, când vom pleca de la parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, apoi vom face un popas la parohia „Sfântul Nicolae“. În timpul acesta vom citi din Evangheliile dedicate Patimilor şi care vorbesc despre cinstirea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci, după care vom ajunge la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh“. În timpul acesta vom face şi Acatistul Sfintei Cruci. Alături de credincioşii noştri, vom cere ajutor lui Dumnezeu pentru a încheia cu bine Postul Mare, pentru a cinsti cum se cuvine Învierea Mântuitorului Iisus Hristos“, a spus pr. Constantin Alupei, protopop al Protoieriei Oneşti. (C.C.)



.jpg)
