La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Pelerinaj închinat Sfintei Filofteia și Sfintei Cruci
Sute de credincioși s-au închinat pe 13 și 14 septembrie 2016 la moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș și la o părticică din lemnul Sfintei Cruci, la Biserica „Sfântul Vasile”-Victoria din București. Ieri, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurați de un sobor de slujitori.
La slujbele și evenimentele de la Biserica „Sfântul Vasile” de pe Calea Victoriei din București, dedicate cinstirii Sfintei Cruci, anul acesta s-au adăugat și moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș. Marți, în ajunul sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, sfintele moaște au fost aduse de IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. La biserica bucureșteană, ierarhul a fost întâmpinat de PS Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, împreună cu un sobor de slujitori. Racla cu moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia și relicvariul din patrimoniul bisericii de pe Calea Victoriei, cu o părticică din lemnul Sfintei Cruci și cu părți din moaște ale unor diferiți sfinți, au fost depuse într-un loc special amenajat pentru a fi venerate de credincioșii care au așteptat cu evlavie acest moment. „Anul acesta, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu osteneala și bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, avem bucuria ca la această sărbătoare să cinstim un dar neprețuit, moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia, o sfântă apropiată de sufletul poporului român, o martiră și o rugătoare a lui Dumnezeu din ceruri, o prezență deosebită în viața credincioșilor și o chemare continuă la bunătate, la dragoste și la milostenie”, a spus PS Părinte Ieronim Sinaitul.
IPS Părinte Arhiepiscop Calinic a mulțumit pentru primire și a spus că Sfânta Muceniță Filofteia a fost ocrotitoare pentru credincioșii bucureșteni în timpul Primului Război Mondial. „Moaștele Sfintei Filofteia au mai fost la București acum 100 de ani, între 1916 și 1919, când au fost adăpostite la Mănăstirea Antim. Înțelegem că ea a vegheat asupra Bucureștiului atunci când a fost mai mare nevoie de ea. Trebuie să ne rugăm și noi astăzi să fie pace peste pământul românesc, pentru că Sfânta Filofteia ne invită să avem solidaritate românească și ortodoxă”, a spus IPS Părinte Calinic.
Marți seară, după slujba Vecerniei, a avut loc tradiționala Procesiune „Calea Sfintei Cruci, scară către cer”. Un sobor de slujitori a purtat raclele cu moaștele Sfintei Filofteia și părticica din lemnul Sfintei Cruci pe Calea Victoriei, de la Biserica „Sfântul Vasile” până la Parcul „Nicolae Iorga”. La procesiune au participat numeroși tineri de la Asociația Tradiția Românească, ASCOR și LTCOR București, purtând costume populare. Așa cum este obiceiul, pe drum s-au făcut opriri cu cereri și rugăciuni, iar cei doi ierarhi au citit condace din Acatistul Sfintei Cruci și Acatistul Sfintei Mucenițe Filofteia. În Parcul „Nicolae Iorga”, pe un podium special amenajat, s-a făcut o rugăciune de binecuvântare, iar, în continuare, IPS Părinte Arhiepiscop Calinic a rostit un cuvânt de învățătură pentru credincioșii pelerini. La final, Corul bărbătesc „Cantus Domini”, dirijat de arhidiaconul Răzvan-Constantin Ștefan, a susținut un mic concert de cântece religioase. Procesiunea s-a încheiat la Biserica „Sfântul Vasile”-Victoria.
Miercuri, 14 septembrie, în ziua sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci, înainte de Sfânta Liturghie, așa cum este rânduiala specială din această zi, a avut loc scoaterea Sfintei Cruci din Sfântul Altar și așezarea ei în mijlocul bisericii, unde s-au făcut rugăciuni și cereri speciale, precum și ritualul plecării ei până la pământ, timp în care s-a rostit „Doamne miluiește” de cinci sute de ori.
În continuare, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de IPS Părinte Arhiepiscop Calinic împreună cu PS Părinte Ieronim Sinaitul, înconjurați de un sobor de slujitori.
După citirea Evangheliei sărbătorii, care rememorează Răstignirea Domnului Iisus Hristos, PS Părinte Ieronim Sinaitul a rostit un cuvânt de învățătură. Ierarhul a spus că în viața creștinilor crucea este semnul biruinței asupra morții și al dragostei lui Dumnezeu față de oameni.
„Dintr-un simbol de necinste, de pedeapsă și de moarte, crucea a devenit un simbol al unei vieți noi, viața în Iisus Hristos, un simbol al sacrificiului și al supremei iubiri, precum a spus Domnul că nimeni nu are dragoste mai mare ca aceasta, ca să își pună sufletul pentru prieteni. Crucea se transfigurează și devine un semn al vieții, un semn al smereniei Fiului lui Dumnezeu întrupat și un simbol al biruinței, pentru că pe cruce Hristos a biruit păcatul, a pironit moartea, a biruit lucrarea diavolului și toate relele care stau în calea desăvârșirii omului și a perspectivei de a se bucura împreună cu Dumnezeu în Împărăția cerurilor”, a spus PS Părinte Ieronim Sinaitul.
După Sfânta Liturghie a fost săvârșit și Parastasul pentru ctitorii și binefăcătorii locașului de rugăciune trecuți la Domnul.
La final, IPS Părinte Calinic a oferit parohiei mai multe cărți, iar părintele paroh Cristian Trandafir de la Biserica „Sfântul Vasile”-Victoria a mulțumit celor doi ierarhi pentru slujire și binecuvântare și a dăruit fiecăruia, din partea parohiei, câte o icoană. Credincioșii care au participat ieri la hram au primit în dar de la parohie o gustare caldă. Moaștele Sfintei Filofteia au fost duse ieri la Curtea de Argeș. Sute de credincioși au cinstit sfintele moaște timp de două zile. Majoritatea au fost din București, dar au venit pelerini și din județele învecinate.