În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pelerinaj la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou
Sfântul Ierarh Nicolae este unul dintre ocrotitorii Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Nou din Capitală, de la kilometrul 0. Cu acest prilej, luni, 3 decembrie, au fost aduse moaștele Sfintei Mari Mucenițe Marina din Grecia, care au fost așezate alături de mâna sfântului ocrotitor spre a fi cinstite de credincioși. Ieri, în zi de hram, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.
Din soborul de slujitori care s-au rugat ieri împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul la Sfânta Liturghie au făcut parte arhimandritul Nectarios Kaimakamis, de la Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Serres, pr. Atanasie Vouroutzis, de la Parohia „Sfânta Mare Muceniță Marina” și „Sfântul Antonie cel Mare” din Serres, părintele Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Nou, precum și alți preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, Episcopul-vicar patriarhal a prezentat viața și faptele minunate ale Sfântului Ierarh Nicolae și a explicat virtuțile marelui ierarh, care sunt înmănuncheate de versurile troparului său. „Faptele minunate ale sfântului ierarh au continuat și după trecerea sa la Domnul, întrucât de la mormântul său a început să izvorască mir și să se întâmple o mulțime de semne minunate și de vindecări de neconceput din punctul de vedere al rațiunii noastre omenești, de aceea mormântul său a devenit de timpuriu un loc de pelerinaj. La sfârșitul secolului al 11-lea, din pricina pericolului musulman, dar și al venirii cruciaților în Asia Mică, sfintele sale moaște au fost duse în orașul italian Bari, unde se păstrează și astăzi, iar fragmente din ele au ajuns și în alte părți ale Europei. Astfel, și această biserică, aflată și sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, s-a învrednicit a păstra mâna dreaptă a sfântului, care a fost dăruită de cardinalul din Bari voievodului Mihai Viteazul cu câteva luni înainte de moartea sa tragică pe Câmpia Turzii, și pe care, împreună cu soția sa, doamna Stanca, a dăruit-o acestei biserici, mai târziu ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Vreme de patru secole, această mână, care a ocrotit mulți săraci, a mângâiat mulți oameni simpli, a ajutat mulți oameni nevoiași, se află spre cinstirea și închinarea noastră în această sfântă biserică”, a arătat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.
Îndemn de a ajuta copiii aflați în nevoi
De asemenea, ierarhul a spus că sărbătorirea Sfântului Ierarh Nicolae este un îndemn la milostenie trupească și sufletească, mai ales pentru copiii instituționalizați din orfelinate, săraci, nu atât de cele materiale, cât de iubirea părinților: „Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae ne cheamă pe fiecare dintre noi ca, urmând pilda Sfântului Nicolae, să aducem bucurie, speranță, mângâiere, să oferim un cuvânt de folos, ceva care este necesar unui copil sau unui tânăr care suferă, dar mai ales cei care își permit să ajute ca acești copii săraci să urmeze o școală, pentru că fără școală viitorul lor este lipsit de orizont și de speranță. De aceea, luna aceasta este numită «luna darurilor», pentru că ea ne pregătește, prin milostenia trupească și sufletească, să Îl primim în peștera sufletului nostru pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care este cel mai mare dar oferit de Dumnezeu lumii”.
Sfintele moaște pot fi cinstite până duminică
La finalul cuvântului, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a transmis binecuvântarea Patriarhului României pentru slujitori și credincioșii închinători. De asemenea, a mulțumit celor doi preoți din Grecia, pentru aducerea sfintelor moaște ale Sfintei Mari Mucenițe Marina. La final, părintele paroh Emil Nedelea Cărămizaru a mulțumit Patriarhului României pentru binecuvântarea oferită organizării hramului de anul acesta la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou, Episcopului-vicar patriarhal pentru slujire, dar și credincioșilor prezenți la bucuria sărbătorii.
Hramul de iarnă al bisericii Parohiei „Sfântul Gheorghe”-Nou continuă până la sfârșitul săptămânii, timp în care mâna Sfintei Mari Mucenițe Marina rămâne alături de mâna Sfântului Ierarh Nicolae spre închinare.