Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Pelerinaj la Vaslui cu icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni
La Biserica "Sf. Cuv. Parascheva" din Vaslui a fost adusă ieri icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni din judeţul Neamţ. Procesiunea are loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, şi a PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Icoana făcătoare de minuni a fost întâmpinată de soborul de preoţi şi credincioşii care au ţinut în mâini lumânări aprinse şi flori. În Biserica "Sf. Cuv. Parascheva" a fost oficiat apoi Paraclisul Maicii Domnului. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va rămâne la Vaslui până pe 11 august. În fiecare dimineaţă se vor săvârşi Acatistul şi Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, iar de la ora 19:30 va avea loc Taina Sfântului Maslu. Miercuri va fi oficiată Sfânta Liturghie. "Este o tradiţie la biserica noastră să aducem în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului o icoană făcătoare de minuni. Acest pelerinaj este o mare bucurie duhovnicească atât pentru preoţii, cât şi pentru creştinii ortodocşi din Vaslui", a declarat pr. paroh Neculai Bădărău. (C.C.)



.jpg)
