În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pelerinaj ortodox de Florii în Bucureşti
Sâmbătă, 27 martie 2010, în ajunul praznicului împărătesc al Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor vor organiza în Bucureşti pelerinajul de Florii la care vor participa preoţi, monahi şi credincioşi din Capitală şi din judeţul Ilfov. Acest eveniment religios-misionar, organizat cu sprijinul Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, se înscrie în seria manifestărilor din anul 2010, proclamat de către Sfântul Sinod ca Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti.
Pelerinajul va începe la Mănăstirea "Radu Vodă" (orele 16.15), se va desfăşura pe strada Radu Vodă, bulevardul Mărăşeşti, bulevardul Dimitrie Cantemir, strada Bibescu Vodă, strada Şerban Vodă (cu oprire la biserica "Sfântul Spiridon" Nou), strada Principatele Unite, strada Ienăchiţă Văcărescu, strada Sfânta Ecaterina (cu oprire la biserica "Sfânta Ecaterina", paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Patriarhul Justinian" a Universităţii din Bucureşti), strada Bibescu Vodă, Aleea Dealul Mitropoliei şi se va încheia la Catedrala Patriarhală, unde pelerinii vor fi întâmpinaţi de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Protoieriile Arhiepiscopiei Bucureştilor din judeţul Prahova (Ploieşti, Vălenii de Munte, Câmpina şi Urlaţi) vor organiza pelerinaje de Florii pe plan local.