În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Pelerinaj pedestru al tinerilor nemțeni
Peste 200 de tineri și adulți s‑au adunat în prima zi a lunii iunie la Târgu Neamț și la Pipirig, pentru a merge într‑un pelerinaj pedestru la hramul Mănăstirii Neamț.
Activitatea organizată de Sectorul de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor își propune să reînvie tradiția bunicilor și strămoșilor noștri, care obișnuiau ca la marile sărbători din preajma așezămintelor monahale să meargă împreună și să participe la sfintele slujbe. Înainte de a pleca la drum, participanții au fost binecuvântați de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghe la Parohia „Sfântul Haralambie” din orașul aflat la poalele Cetății Neamț.
„Acest pelerinaj este organizat la inițiativa clericilor și credincioșilor din zona Neamțului. El îi îndreaptă pe credincioși din satele din jurul orașului Târgu Neamț spre mănăstire și ne aduce aminte de vremurile de altădată, când pelerinii din județul Suceava, din Neamț, de la distanțe mari, se adunau la mănăstirea lui Ștefan cel Mare”, a declarat pentru Radio TRINITAS părintele arhim. Nicodim Petre.



.jpg)
