Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Pelerinaje organizate de Centrul „Sfântul Nicodim”
Centrul de pelerinaje „Sfântul Nicodim” din Craiova, al Mitropoliei Olteniei, organizează în luna octombrie mai multe pelerinaje la mănăstiri din ţară şi străinătate, printre acestea fiind cel la Iaşi, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, din data de 14 octombrie. Un pelerinaj foarte solicitat de doljeni, la Mănăstirea Prislop din judeţul Hunedoara, va fi organizat în data de 12 octombrie. În ziua de 14 octombrie, de praznicul Sfintei Parascheva, pelerinii craioveni au posibilitatea să viziteze Cetatea Iaşilor şi să participe la programul liturgic închinat Preacuvioasei. În data de 19 octombrie este programat un pelerinaj la mănăstirile Hurezi, Govora, Bistriţa din judeţul Vâlcea şi Măineşti din judeţul Olt. În perioada 28 octombrie - 3 noiembrie, Centrul „Sfântul Nicodim” organizează un pelerinaj în Grecia. Cei care doresc să participe la aceste pelerinaje pot achiziţiona bilete de la sediul Centrului de pelerinaj „Sfântul Nicodim” din Craiova, situat pe strada Fraţii Buzeşti nr. 10, sau îşi pot rezerva locuri pentru mijloacele de transport la numărul de telefon 0251.406.647.



.jpg)
